Unii bărbaţi rămân în istorie prin reflecţiile despre natura feminină, iar, dacă aceste reflecţii se transformă în romane şi povestiri despre căutarile, dramele, intrigile, rivalităţile şi lungul drum al protagonistelor spre acceptarea de sine, atunci vor cunoaşte faima alimentată de reacţii furtunoase, constroverse explozive sau dezaprobări ale celor din tabăra masculină, dar şi de validări feminine ale corectitudinii unor concluzii trase. Vă propun o selecţie de cărţi inspirate de fascinaţia unor scriitori pentru lumea feminină.
Idealul multor urmaşe ale Evei este atingerea clipei în care împăcarea cu sine să nu mai fie efectul unei tentaţii chirurgicale de ajustare, ci a unei convieţuiri paşnice cu trecerea timpului. Călătoria unei femei care nu se mai temea de îmbătrânire este una dintre cele mai frumoase cărţi scrise în ultimii ani despre obsesiile femeii contemporane aflate într-o relaţie toxică de iubire cu propriul corp neacceptat, căruia îi reproşează rotunjimile în epoca idealurilor greu de atins din reviste, dorind să fie apreciată de un partener la fel de toxic din cauza indiferenţei. O astfel de femeie este şi Laura, nemulţumită de propriul corp în era Lolitelor androgine. Ea îşi visează partenerul în ipostaza de soţ citit, dornic de a regăsi în imaginea soţiei neglijate personajul feminin voluptuos dintr-o povestire scrisă de Hemingway. Andrei Makine este cunoscut datorită antecendentelor literare în care omagiază femeia şi pasiunile ei. Gabriel Osmonde, o dublură subversivă şi nemiloasă (multă vreme ascunsă) la care apelează Makine când scrie despre maladiile afective ale occidentalului modern, îi ia apărarea femeii actuale sufocate de ura faţă de propriul trup, ce o aduce în pragul suicidului, inventând situaţii la graniţa dintre oniric si real, dintre cotidian şi insolit. Ce-i drept, eroina romanului, Laura, trecută de prima tinereţe, dar având imaginarul evaziv al unei adolescente şi visurile unei tinere abia ieşite din studenţie, nu este orice femeie, ci una pasionată de filosofie, artă şi lectură, care, prin alegerea unui partener obtuz, a ratat o celebrare binemeritată a propriului apetit pentru erotismul rafinat, condimentat prin fantasme candide şi nostalgice. Osmonde, pseudonimul ţinut secret al lui Andrei Makine, vorbeşte, prin drama Laurei, despre compensaţia emoţională târzie, dar nu tardivă, într-o manieră sentimentală, dar suficient de sofisticată încât să evite patetismul şi încurajările nerealiste.
Rugă pentru Katerina Horovitzova
Rugă pentru Katerina Horovitzova este un omagiu adus unui aliaj feminin irezistibil între graţie, forţă interioară şi curaj în ceea ce poate fi considerată una dintre cele mai tulburătoare cărţi despre Holocaust. Arnost Lustig, un supravieţuitor al perioadei naziste, a creat un personaj feminin care pare să reunească toate stările pe care le poate trezi feminitatea devenită un arhetip de-a lungul istoriei: ispită, adoraţie, râvnire, admiraţia faţă de frumos, ură, dorinţa de a distruge obiectul tentaţiei ce nu poate fi posedat şi, mai ales, teama. Având naivitatea unei copile, trupul unei balerine şi visurile îndrăzneţe pentru mediul tradiţionalist din care provine, Katherina Horovitzova, care fantasmează la faima lui Josephine Baker, va cunoaşte, însă, provocările unor femei legendare precum Iudita sau Estera, cărora li s-a încredinţat salvarea poporului evreu. Doar că ea va întrece orice aşteptări când îşi va duce planul până la capăt fără a se folosi de farmecele unui corp admirat în tăcere de soldaţii nazişti în ciuda interdicţiei de a se lăsa dominaţi de cei pe care au fost învăţaţi să-i urască, apoi să-i extermine. Romanul nu abundă în detalii hiperrealiste, deşi teroarea se prelinge cutremurător în aluzii vizuale metaforice, peste care s-ar fi suprapus un desen din seria dedicată de Edgar Degas feţei nevăzute a spectacolului oferit de armonia unui dans al lebedelor, doar că-n locul cărbunelui, la schiţarea trăsăturilor s-a folosit un pigment din cenuşă.
Citit în ţara natală cel puţin la fel de mult precum conaţionalul ales pentru a-i fi decernat Nobelul pentru literatură – Mo Yan – scriitorul Su Tong a devenit cunoscut dincolo de Orient datorită personajelor feminine complicate, arhaice, suave şi crude în acelaşi timp, din filmul Raise The Red Lantern, un exerciţiu vizual inspirat din nuvela Soţii şi concubine. În ediţia tradusă în limba română, această nuvelă mai este însoţită de alte trei proze scurte care au greutatea psihologică a unui roman realist despre statutul şi problemele femeii în China secolului XX. Volumul din care face parte cea mai cunoscută nuvelă a lui Su Tong are avengura unei colecţii de romane în miniatură, care îţi dau impresia că asişti la destăinuirile curajoase, pline de melancolie, revoltă, dezamăgire şi renaştere ale unor femei din mai multe generaţii. Puse cap la cap, diferitele poveşti derulează filmul unor transformări sociale din China revoluţiei lui Mao, văzute din perspectiva feminităţii scindate între ancestral şi modern, între dependenţă şi emancipare, între superstiţiile şi geloziile ce împing la acte nemiloase pentru menţinerea rolului de favorită, şi eliberarea însoţită de toate lipsurile şi pierderile asumate în ochii necruţători ai celorlalţi.
Metamorfoza feminină începe să fie conştientizată în adolescenţă şi tot atunci se vor abandonate multe amintiri dureroase. Nu de puţine ori, lecturile de peste ani devin o formă de terapie, aşa cum pot fi considerate şi romanele sau povestirile lui Eric-Emmanuel Schmitt datorită unor personaje feminine aduse în punctul de a se vindeca prin acceptare sau evaziune creativă, de a-şi transforma obsesiile autodistructive în jocurile unei voluptăţi în care iluziile şi minciunile sunt iertate atunci când se transformă fie în plăcerile benigne ale unei libertăţi sentimentale, fie într-o ispăşire grea în urma unui duş rece. Pentru această libertate abolută ce vine în urma unor pierderi şi experienţe dificile, şi pentru compasiunea ce atenuează tentaţia blamării pledează Eric-Emmanuel Schmitt în romanul Otrava iubirii, dedicat adolescenţei feminine. În ciuda titlului, poate fi un pansament ce ajută la revenirea după un episod prea dur în care gelozia, neîncrederea, însingurarea şi teama de abandon ţes un păienjeniş în care loialitatea faţă de cele mai bine prietene şi planurile nemiloase pentru cucerirea băiatului vizat spre a fi implicat în primele experienţe sexuale capătă o turnură neaşteptată. Citindu-l, îl poţi considera pe Schmitt un pacifist care vorbeşte despre iertare în mijlocul situaţiilor inflamabile ce l-ar expune pe oricare altul unei dezaprobări unanime scăpate de sub control.
Camera de sticlă
Femeia era considerată cheia casei, mai ales când era validată şi de maternitate, dar în perioada de început a ceea ce s-a numit avangarda secolului XX, femeia devenise partea unui ideal în care graniţele dintre spaţiul de locuit şi lumea exterioară dispăreau, iar în locul lor apăreau ferestre mari ce transformau căminul conjugal într-un paralelipiped de sticlă, în interiorul căruia un perete de onix făcea minuni din razele de lumină. Să poţi reda acea relaţie subtilă dintre intimitatea emoţioanală a personajelor şi arhitectura minimalistă din perioada interbelică este o artă, pe care Simon Mawer a demonstrat că o poate stăpâni când a scris romanul Camera de sticlă, spre încântarea celor pasionaţi de Modernism. Fiecare pagină şi fiecare trăire a personajelor devine o coregrafie a stărilor, secretelor, iubirilor clandestine, traumelor şi jocului de linii şi forme pure. Camera de sticlă vorbeşte despre o sofisticată şi voluptuoasă legătură a personajelor feminine cu simplitatea formelor dezvăluite în toată complexitatea lor odată eliberate de sub dantelăriile baroce, crenelurile greoaie şi zidurile groase ale ostentaţiei prin care se etala un statut. În romanul lui Simon Mawer, bărbaţii dispun de puterea financiară convertită în visurile avangardiste finalizate cu planurile unui arhitect fascinat de inovaţiile aduse de Le Corbusier, iar femeile însufleţesc jocul dintre lumină, forme, volume şi transparenţă prin propriile aspiraţii şi emoţii dezvăluite în momentele de criză, după apusul ce transformă pereţii de sticlă în oglinda ce nu-i mai permite nimanui să-şi ascunda privirea.