Carti despre Ele, scrise de Ei

Idealul multor urmaşe ale Evei este atingerea clipei în care împăcarea cu sine să nu mai fie efectul unei tentaţii chirurgicale de ajustare, ci a unei convieţuiri paşnice cu trecerea timpului. Călătoria unei femei care nu se mai temea de îmbătrânire este una dintre cele mai frumoase cărţi scrise în ultimii ani despre obsesiile femeii contemporane aflate într-o relaţie toxică de iubire cu propriul corp neacceptat, căruia îi reproşează rotunjimile în epoca idealurilor greu de atins din reviste, dorind să fie apreciată de un partener la fel de toxic din cauza indiferenţei. O astfel de femeie este şi Laura, nemulţumită de propriul corp în era Lolitelor androgine. Ea îşi visează partenerul în ipostaza de soţ citit, dornic de a regăsi în imaginea soţiei neglijate personajul feminin voluptuos dintr-o povestire scrisă de Hemingway. Andrei Makine este cunoscut datorită antecendentelor literare în care omagiază femeia şi pasiunile ei. Gabriel Osmonde, o dublură subversivă şi nemiloasă (multă vreme ascunsă) la care apelează Makine când scrie despre maladiile afective ale occidentalului modern, îi ia apărarea femeii actuale sufocate de ura faţă de propriul trup, ce o aduce în pragul suicidului, inventând situaţii la graniţa dintre oniric si real, dintre cotidian şi insolit. Ce-i drept, eroina romanului, Laura, trecută de prima tinereţe, dar având imaginarul evaziv al unei adolescente şi visurile unei tinere abia ieşite din studenţie, nu este orice femeie, ci una pasionată de filosofie, artă şi lectură, care, prin alegerea unui partener obtuz, a ratat o celebrare binemeritată a propriului apetit pentru erotismul rafinat, condimentat prin fantasme candide şi nostalgice. Osmonde, pseudonimul ţinut secret al lui Andrei Makine, vorbeşte, prin drama Laurei, despre compensaţia emoţională târzie, dar nu tardivă, într-o manieră sentimentală, dar suficient de sofisticată încât să evite patetismul şi încurajările nerealiste.

Citit în ţara natală cel puţin la fel de mult precum conaţionalul ales pentru a-i fi decernat Nobelul pentru literatură – Mo Yan – scriitorul Su Tong a devenit cunoscut dincolo de Orient datorită personajelor feminine complicate, arhaice, suave şi crude în acelaşi timp, din filmul Raise The Red Lantern, un exerciţiu vizual inspirat din nuvela Soţii şi concubine. În ediţia tradusă în limba română, această nuvelă mai este însoţită de alte trei proze scurte care au greutatea psihologică a unui roman realist despre statutul şi problemele femeii în China secolului XX. Volumul din care face parte cea mai cunoscută nuvelă a lui Su Tong are avengura unei colecţii de romane în miniatură, care îţi dau impresia că asişti la destăinuirile curajoase, pline de melancolie, revoltă, dezamăgire şi renaştere ale unor femei din mai multe generaţii. Puse cap la cap, diferitele poveşti derulează filmul unor transformări sociale din China revoluţiei lui Mao, văzute din perspectiva feminităţii scindate între ancestral şi modern, între dependenţă şi emancipare, între superstiţiile şi geloziile ce împing la acte nemiloase pentru menţinerea rolului de favorită, şi eliberarea însoţită de toate lipsurile şi pierderile asumate în ochii necruţători ai celorlalţi.

Metamorfoza feminină începe să fie conştientizată în adolescenţă şi tot atunci se vor abandonate multe amintiri dureroase. Nu de puţine ori, lecturile de peste ani devin o formă de terapie, aşa cum pot fi considerate şi romanele sau povestirile lui Eric-Emmanuel Schmitt datorită unor personaje feminine aduse în punctul de a se vindeca prin acceptare sau evaziune creativă, de a-şi transforma obsesiile autodistructive în jocurile unei voluptăţi în care iluziile şi minciunile sunt iertate atunci când se transformă fie în plăcerile benigne ale unei libertăţi sentimentale, fie într-o ispăşire grea în urma unui duş rece. Pentru această libertate abolută ce vine în urma unor pierderi şi experienţe dificile, şi pentru compasiunea ce atenuează tentaţia blamării pledează Eric-Emmanuel Schmitt în romanul Otrava iubirii, dedicat adolescenţei feminine. În ciuda titlului, poate fi un pansament ce ajută la revenirea după un episod prea dur în care gelozia, neîncrederea, însingurarea şi teama de abandon ţes un păienjeniş în care loialitatea faţă de cele mai bine prietene şi planurile nemiloase pentru cucerirea băiatului vizat spre a fi implicat în primele experienţe sexuale capătă o turnură neaşteptată. Citindu-l, îl poţi considera pe Schmitt un pacifist care vorbeşte despre iertare în mijlocul situaţiilor inflamabile ce l-ar expune pe oricare altul unei dezaprobări unanime scăpate de sub control.