How you live your life is your business. Remember, our hearts and our bodies are given to us only once, îi spune personajul matur fiului aflat la prima iubire, într-unul dintre cele mai frumoase, autentice şi pline de empatie dialoguri tată-adolescent transpuse într-un film. Şi datorită acestui dialog, pe care l-ar merita orice adolescent, filmul Call Me by Your Name (bazat pe romanul cu acelaşi nume), văzut de publicul din România în cadrul American Independent Film Festival, poate fi considerat unul dintre cele mai bune din 2017 (Almodovar l-a considerat chiar cel mai bun).
Povestea de iubire a lui Elio, protagonistul adolescent, respectă scenariul visat de mulţi spectatori care au sau au avut vârsta lui. Se înfiripă într-o vară de neuitat, pe fundalul zilelor însorite ce reflectă euforia trezirii erotice din adolescenţă. Este intensă, împărtăşită, nu fără a fi învăluită mai întâi de secretul unei complicităţi în lipsa căreia o primă mare iubire ar fi lipsită de acea voluptate incandescentă şi de impresia trăirii a ceva unic, special. Are ca proiecţie o persoană cu mai multă experienţă, care ştie să ofere confort pe cât de mult ştie să ademenească.
Povestea te va fermeca şi datorită calităţilor vizuale. Luminozitatea peisajelor devine un al treilea personaj. Este un personaj ce are rolul de a capta langoarea care începe să cuprindă treptat lumea protagoniştilor. Cinefilii vor aprecia din nou implicarea faimosului Sayombhu Mukdeeprom. Acesta este capabil de a transmite acea vrajă mută ce îi imprimă fiecărei scene magia de care are nevoie spectatorul ce îşi doreşte ca în sala de cinema se se reverse acea frumuseţe greu de exprimat în cuvinte. Regizorul Luca Guadagnino (A Bigger Splash), cu ajutorul directorului său de imagine, Sayombhu Mukdeeprom (Arabian Nights), îi permite spectatorului imersiunea în intimitatea personajelor, transformându-l în martorul-complice, apoi îi dă impresia că părăseşte sala de cinema pentru o vacanţă în senina Italie.
Folosindu-se de lumina nefiltrată, puternică, specifică verii italiene, regizorul plasează locul în care se desfăşoară acţiunea -- o vilă din altă epocă -- într-o lume desprinsă de timp. Vila este plină de încăperi unde complicitatea amanţilor ascunşi nu este deranjată decât de razele filtrate astfel încât să redea senzualitatea molatică a personajului adolescent, intrepretat fascinant de Timothee Chalamet (una dintre revelaţiile ultimilor ani). Bonus pentru cei pasionaţi de artă: transformarea unei statui antice descoperite în apă de tatăl arheolog devine o metaforă a descoperirii părţilor ascunse din psihic, la vârsta marilor incursiuni adolescentine în propriul univers. Plus una dintre scene în care adolescentul cu păr buclat resuşeşte să transmită din priviri un amestec ispititor de fragilitate şi îndrăzneală în timp ce mânuieşte o chitară, amintindu-ţi de unele dintre tablourile celebre ale lui Caravaggio.
Datorită scenelor scăldate în lumina verii italiene, culorilor vii şi mediului securizant, ai spune că filmul Call Me by Your Name a fost făcut pentru contrabalansa prin frumuseţe şi empatie lumea vulcanică, (uneori) crudă, angoasantă, ingrată, plină de umilinţe şi dezamăgiri în care sunt plasate adesea filmele despre adolescenţii aflaţi în etapa marilor căutări şi a primelor experienţe sexuale. Nu vezi umilinţe în acest film, provocate de conştietizarea stângăciilor de începător, nici teama de provocările celor de aceeaşi vârstă, care pot exercita o presiune copleşitoare în această perioadă a vieţii, ce poate duce la traume adânci.
Aşadar, poţi spune că esti invitat să vezi un film în care senzualitatea impetuoasă devine în acelaşi timp liniştitoare şi în acord cu aspiraţiile personajului adolescent. Un singur lucru trebuie să ai în vedere pentru a te lăsa vrăjit de sensibilitatea ispititoare a poveştii din acest film şi de calităţile vizuale: toleranţa faţă de iubirea dintre două personaje de sex masculin.
Dacă nu ai această prejudecată, vei descoperi un film care depăşeşte graniţele celor de nişă cu personaje gay, lansând mesaje ce pot sensibiliza publicurile de orice categorie, indiferent de preferinţele sexuale. De fapt, modul natural în care decurge relaţia celor două personaje masculine şi debarasarea scenariului de situaţiile ameninţătoare pentru personajele gay îi poate face pe mulţi să considere filmul Call Me by Your Name varianta însorită şi mult mai tandră a unui alt film care a impresionat prin sensibilitate şi pledoaria pentru firescul salvat de asumarea sentimentelor, intitulat God’s Own Country.
Acţiunea se petrece într-o vacanţă de vară, perioada în care părinţii lui Elio, adolescentul din rolul principal, se mută într-o vilă cu farmec renascentist din Lombardia (lângă oraşul Crema), pentru ca tatăl arheolog să descopere noi vestigii. Primele scene îţi dau impresia că totul va decurge previzibil, ca într-un film despre iubirile de-o vară, ce includ şi fiorii iniţierii sexuale. Băiatul se bucură de timpul petrecut alături de prieteni, de petreceri în aer liber, de atenţia acordată de fetele îndrăzneţe şi de lungi plimbări cu bicicleta în orăşelul pitoresc din apropiere. Timpul pluteşte în acea lentoare de vară ce va acapara atmosfera din grădina vilei, devenită magicul tărâm al flirturilor. Fiecare acţiune este cotropită de voluptatea trândăviei asociate huzurului dintr-o vacanţă italiană. Dar apariţia lui Oliver -- un american jovial, nonşalant şi carismatic, interpretat de Armie Hammer -- va deveni elementul de noutate pe care orice adolescent îl aşteaptă într-o astfel de vacanţă, de la care are multe aşteptări legate de ritul iniţierii. Oliver îl va face pe adolescentul Elio să îşi exploreze adevărata identitate sexuală. Relaţia dintre Elio şi bărbatul cu mai multă experienţă este deopotrivă intensă, dar şi însoţită de o tandreţe securizantă.
Actorul Armie Hammer interpretează credibil tipologia americanului şarmant datorită unei atitudini degajate şi zâmbetului afişat mereu. Îi atrage ca un magnet pe cei din familia lui Elio, ştiind să se facă plăcut fără prea mare efort şi fără a-ţi da impresia că se bagă pe sub piele. Descoperi în atitudinea celorlalte personaje interesul europeanului erudit pentru americanul considerat exotic şi tendinţa de a se lăsa cuceriţi de el tocmai datorită lejerităţii pe care acesta o manifestă faţă de tot ce se petrece în jurul lui. Dansează cu femeile ce-i caută prezenţa. Devine un bun partener de conversaţii elevate. Este amabil şi răbdător cu Elio, care numai răbdător nu este în tentativa de a-i capta atenţia străinului de care se simte atras, dar care la început nu pare să-i ia în seamă semnalele prin care puştiul îndrăgostit vrea să-i atragă atenţia.
Vei descoperi o fluiditate poetică în transpunerea vizuală a trăirilor prin dozarea lumii ce se prelinge în camerele vilei în funcţie de schimbarea nuanţelor emoţionale. Acest detaliu îi va face pe mulţi să laude talentul regizorului Luca Guadagnino în gradarea iniţierii erotice dintr-un cuplu masculin. Prin cadrele irezistibile ce insistă asupra schimbului senzual de priviri ajunge să îi sensibilizeze până şi pe cei ce asociază acest gen de relaţie cu stridenţa caricatural-burlescă sau cu imagini considerate scabroase, ce îi scandalizează pe mulţi bărbati hetero. Poezia se stracoară până şi în scena unei masturbări, care în multe filme cu adolescenţi este redată de obicei în registrul comic-penibil cu tentă umilitoare sau teribilistă.
Flirtul are ceva din plăcerea oferită de tachinările cu aluzii ambigue, inteligent gestionate de regizor şi foarte bine redate de jocul actoricesc plin de magnetism. Totodată, evoluţia relaţiei împrumută ceva din lentoarea suav-ispititoare a zilelor de vară din ţările însorite. Intenţiile personajelor ţi se dezvăluie treptat. Nu există gesturi brutale, de dominare, sau grăbite în această nerăbdare erotică. De aici se trage şi popularitatea de care s-a bucurat pelicula în rândul spectatorilor ce preferă filmele în care ademenirea senzuală este însoţită de jocurile în care mesajele sunt la început evazive. Şi în acest film, intenţiile sunt neclare, ca apoi să se lase modelate de tensiunea psihologică indusă de autodescoperirile adolescentului când, la final, sunt puse toate cărţile pe masă în relaţia cu obiectul dorinţei sale.
Call Me by Your Name poate fi considerat un film aparte, atât în rândul celor cu şi despre adolescenţi, cât şi în categoria celor având tematică LGBT. În primul rând se abate de la reţeta filmelor în care adolescentul este de un comic tâmp. Adolescenţii care îşi pun întrebări adânci despre lume, viaţă, autenticitate, identitate şi alteritate se vor simţi apropiaţi de Elio, care le arată că nu toate personajele de vârsta lor se comportă de parcă ar avea un număr insignifiant de neuroni.
În al doilea rând, filmul se abate de la traiectoria dramelor provocate de atitudinea respingătoare şi brutală a celor din jur sau de lupta cu o societate intolerante (nu că n-ar fi de actualitate). Drama se mută din planul colectiv în cel personal, iar problema asumării nu depăşeşte graniţele cuplului. Această plasare a precupării legate de identitate în intimitatea cuplului, departe de privirile celor din jur, este marcată de trecerea de la scenele desfăşurate în grădina vilei, unde se derulează scenele clasice ale unui film cu adolescenţi, şi unde protagonistul nu pare să ascundă vreun secret de cei având aceeaşi vârstă (ba chiar dă curs avansurilor feminine), la scenele desfăşurate în penumbra unei camere, în care senzualitatea are ceva din fluiditatea somnolentă a unei sieste.
Există o mare legătură între dinamica emoţională a personajelor şi dozarea luminii. Această dozare marchează graniţa dintre exteriorul inundat de lumina amiezei, ce simbolizeaza relaţia cu ceilalţi, şi încăperile unde au loc întâlnirile ascunse, ce reprezintă lumea personală, cu anumite secrete nedivulgate.
Vei mai descoperi în film o inversare a rolurilor. Plasarea acţiunii într-o zonă cu vestigii greco-romane i-a dus pe mulţi cu gândul la personajul matur şi erudit care preia iniţiativa în relatie cu efebul armonios construit. Doar că iniţiativa care scoate la suprafaţă interesul erotic îi aparţine adolescentului. Acest adolescent interpretat convingător şi cu multă naturaleţe de Timothee Chalamet nu pare să se teamă de propria identitate, deşi nu dă semne că ar vrea să o recunoască în faţa celor de aceeaşi vârstă. El se lasă fără menajamente purtat de fluxul emoţiilor în relaţia cu personajul mai matur, fără a deveni jucăria sexuală a unui pervers (nimic sumbru şi dezgustător în personajul interpretat de Armie Hammer).
Un singur aspect i-ar putea reproşa unii regizorului Luca Guadagnino: modul în care a expus reacţia tatălui, ce ar putea părea neverosimilă. Tatăl adolescentului (interpretat cu multă căldură de Michael Stuhlbarg) iniţiază o discuţie în care îşi încurajează fiul ce se teme de pierderea iubirii, în loc să-i ceară încetarea legăturii. Tatăl nu este ruşinat de relaţia fiului, şi nici furios, aşa cum ar fi fost unul balcanic. Această acceptare senină a orientării sexuale pare una suprarealistă, mai ales pentru spectatorii din Europa de Est. Însă regizorul oferă destule indicii legate de preocupările erudite ale tatălui pentru a-i face credibile toleranţa şi deschiderea, în nici un caz disimulate.
LYTE video
Citeşte şi Încetează cu minciunile tale – Prima iubire se poate salva prin scris
God’s Own Country – Curajul de a te ataşa după o partidă de sex
120 BPM – Iubire şi proteste
Inceteaza cu minciunile tale – Prima iubire se poate salva prin scris
God’s Own Country – Curajul de a te atasa dupa o partida de sex
