corina
De prin stagiune adunate – zece piese de teatru care merita vazute
De multă vreme încoace voci grave denunţă starea precară în care se găseşte teatrul românesc. Nu spun că spectacolele sunt întotodeauna excelente sau că lucrurile nu ar putea sta mai bine, dar cred că putem reţine din anul care tocmai a trecut câteva spectacole reuşite.
„Năpasta”, în regia lui Radu Afrim
Sfârşitul anului 2012 a adus la Teatrul Naţional o premieră: drama Năpasta, în regia lui Radu Afrim. Spectacolul va marca nu doar sfârşitul „Anului Caragiale”, dar şi inaugurarea noii săli Media a instituţiei.
Nascut iarna – o piesa inutil de eclectica
La un an după retragerea sa într-o cabană abandonată din Dartmoor, West, fost gangster londonez, primeşte vizita unui asociat mai vechi (Wally) şi a fiului vitreg al acestuia din urmă (Patsy). În linii mari aşa s-ar putea sintetiza cea mai recentă premieră montată la Teatrul Foarte Mic, Născut iarna. Lucrurile nu stau însă nici pe departe atât de clar în piesa regizată de Radu Dragomirescu.
De-a v-ati ascuns cu Dumnezeul de a doua zi
O bucătărie modestă, cu un aragaz aşezat în faţa unei mese pe care zac o cutie de iaurt, o sticlă de Metaxa şi alte câteva obiecte aruncate în dezordine. În paralel, o fâşie neagră presărată din loc în loc cu urme de nisip şi scoici. Cam aşa arată decorul în care se joacă Dumnezeul de a doua zi, piesa lui Mimi Brănescu pusă în scenă de Claudiu Goga la Teatrul Act.
Red Lights
Red Lights, ultimul film al lui Rodrigo Cortés, se întreabă dacă există fenomene paranormale, sau nu sunt altceva decât nişte escrocherii ieftine. Două perspective opuse îşi dispută legitimitatea: misticismul, respectiv ştiinţa, cu scepticismul de rigoare.
Stoker
În primăvara anului 2013 regizorul sud corean Chan-wook Park (Oldboy, Sympathy For Mr. Vengeance) va reveni în atenția noastră cu Stoker, o combinație interesantă între dramă, thriller și horror. Fimul marchează debutul regizoral al lui Park în limba engleză și are ca sursă de inspirație binecunoscutul Shadow of the Doubt al lui Hitchcock.
Ivanov
Pornind de la textul lui A. P. Cehov, scris in numai zece zile, Andrei Serban monteaza pe scena de la Bulandra drama in patru acte Ivanov. Spectacolul are in distributie actori precum Vlad Ivanov, Victor Rebengiuc sau Marius Manole. Pusa in scena pentru prima oara in 1887, dramaturgul aduce piesei o serie de modificari cauzate de propriile nemultumiri, iar varianta finala este montata in 1889.




















