The Tree Of Life – Pana la cer si trei trepte mai sus

0
647

The Thin Red Line începe cu un copac, The New World se termină cu unul, iar The Tree Of Life are în centru un copac. Terrence Malick pare să termine cu acesta din urmă o serie de filme menite să îi cimenteze statutul de regizor-bijutier: The Thin Red Line a apărut după o absență de 20 de ani, scenariul pentru The New World a fost cizelat timp de două decenii, iar The Tree Of Life a existat în stadiu de proiect șase ani.  Acesta din urmă reprezintă cu siguranță culmea „nebuniei” lui Malick și cel mai bun film al său de până acum.

Extrem de vast la nivel de conținut – The Tree Of Life parcurge, nici mai mult, nici mai puțin, decât istoria lumii, de la Big Bang și până la Sean Penn – de aceea filmul a fost considerat de mulți la fel de vast în intenție. Mesajul ar fi foarte eminescian: lumea noastră nu e nimic mai mult decât o clipă suspendată, iar oamenii muști de-o zi. Este un fel de a vedea lucrurile. Intenția lui Terrence Malick este însă mult mai simplă, în aparență: filmul se vrea o bucată de viață și atât. Big Bang-ul, dinozaurii, stingerea Soarelui sunt implicații ale vieții. În acest punct, The Tree Of Life se distanțează de restul filmelor lui Malick. Dacă până acum natura domina omul, acum omul este înălțat tocmai datorită capacității sale de a admira și înțelege natura.

The Tree Of Life marchează și revenirea lui Malick la o linie narativă mai clară, mai orientată către personaj. Povestea familiei O'Brien, centrul de greutate emoțională al filmului, este în mare măsură autobiografică. Se explică astfel și modul în care audiența a răspuns la această poveste. The Tree Of Life a fost cel mai recenzat film al anului 2011, iar în două din trei recenzii, comentatorul se folosea de propriile amintiri pentru a măsura impactul filmului. Un film personal nu poate decât să trezească reacții extrem de personale. 

Soții O'Brien (Brad Pitt și Jessica Chastain) află la începutul filmului că unul dintre fiii lor a murit. Această veste impregnează restul filmului, astfel încât atunci când Jack, cel mai mare dintre copiii O'Brien (Sean Penn la maturitate, Hunter McCracken la 11 ani), își rememorează copilăria, contrastul dintre trecutul lipsit de griji și doliul prezentului este aproape grotesc. Tabloul de familie pe care Terrence Malick îl evocă nu este unul perfect: este un tablou familiar, văzut prin ochii unui copil. Astfel mama și tatăl nu au prenume, sunt doar atât, Mama și Tatăl. Mama este dulce, iubitoare, delicată, până și fluturii se lasă prinși de ea, iar uneori pare să plutească. Tatăl este dur, rece, tiranic, de o răutate care nu-și găsește justificare în mintea copiilor. Dad. Why was he born? – asta se întreabă Jack, observându-și tatăl.

Cu timpul, răutatea se strecoară în viața copiilor: un băiat moare înecat în fața ochilor lor, altul este desfigurat în urma unui incendiu, iar Jack observă cu teroare uneori, cu resemnare apoi, că răutatea lumii i se reflectă în gesturi. Își împușcă fratele în deget cu un pistol cu bile, lansează o broască cu o rachetă și sparge cu cărămizi geamurile caselor din împrejurimi. Jack devine cu timpul imaginea exactă a tatălui pe care îl ura. Când Jack îi spune domnului O'Brien:  It's your house. You can kick me out whenever you want to, nu își mai provoacă tatăl, ci pare să îl scuze și să se scuze în același timp. Maturizarea lui Jack nu este marcată clar în film. Ca în viață, Jack se trezește matur și când încearcă să-și amintească unde și-a pierdut copilăria, efortul lui dă greș.

The Tree Of Life este un film bun, dar și ceva la fel de simplu precum madlena lui Proust. Fie că-ți amintește de vremurile în care lumea se termina la coțul străzii și dincolo de cer era un loc concret, fie că te face să privești lumea mai atent, te prinde. Fără să vrei, crești. Fără să cauți – găsești. 

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here