Multe s-au spus despre cât îi datorează regizorul Yorgos Lanthimos lui Buñuel, de pildă, în elaborarea filmului The Lobster. O abordare mai nuanțată ar fi însă de preferat: nu se citește atitudine reverențioasă în The Lobster, ci rescriere ludică. Nu este un omagiu adus absurdului, ci un mash-up de straturi care cucerește (dacă mi se permite clișeul) prin senzația de urgență, de imediat: trebuie să râdem acum.
Lanthimos își ia tot timpul din lume în a pune pe tabla de joc piesele unei partide dominate de reguli stricte. Legendă: tabla de joc este una normală, partida are ca miză un salut cordial între rege și regină, urmat de un vals și de o căsnicie de manual cu copii pe post de amortizor. Regulile jocului sunt dictate de natura tablei; alb sau negru – nu se acceptă caracterizarea ca bisexual sau jumătățile de măsură (la pantofi). Cuplurile se formează pornind de la o infirmitate sau un impediment comun. Dacă nu găsești persoana hărăzită de certificatul medical (sau dacă nu reușești să mituiești doctorul) în termen de 45 de zile te transformi în animal. Nu există constrângeri, tu alegi animalul. Înainte de transformare este recomadat să citești o ultimă carte, vezi un ultim film etc. Sex, nu, de acesta nu duci lipsă în noua viață.
În mijlocul acestui joc este aruncat David (Colin Farrell), purtându-și fratele în lesă. Începe goana după partener, după zile în plus de căutări, goană atent reglementată. Este vorba totuși de un joc aseptic, bazat pe formule cvasi-matematice: ești sâsâit, sunt sâsâită, it’s a match made in lisp heaven. Pare ciudat, dar este oare mai ciudat decât completarea profilului pe o platformă de online dating? Nu e vorba de sex (v. paragraful anterior), ci de două lucruri simple. Bărbații ar putea muri prin sufocare luând masa singur, iar femeile ar putea fi violate dacă s-ar plimba neînsoțite. De notat asimetria pericolelor care pândesc femeile și bărbații singuri.
În momentul în care presiunea jocului devine de nesuportat, Lanthimos își lasă personajul să fugă. Aici intervine însă primul twist, care bătătorește drumul către twist-ul final, absolut genial. Exteriorul este la fel, dacă nu chiar mai opresiv ca interiorul. Ni se servește metafora perfectă a adevăratului sens al răsturnării ierarhiilor: nu libertate, ci transfer de autoritate. Proscrișii fără parteneri au propriul set de reguli, cu atât mai teribile cu cât această nouă tablă de joc nu exclude o nouă variabilă – sentiment autentic. Miopul David își găsește jumătatea mioapă, interpretată de Rachel Weisz. Peste imaginile dulci ale unei relații atipice se suprapune narațiunea transparentă, oferită de The Short Sighted Woman. We developed a code so we can communicate with each other even in front of the others without them knowing what we are saying. When we turn our heads to the left it means 'I love you more than anything in the world'. And when we turn our heads to the right it means 'Watch out we are in danger'. We had to be very careful in the beginning not to mix up 'I love you more than anything in the world' with 'Watch out we are in danger' – la o astfel de replică nu poți răspunde decât prin râs. Ca într-o scriere modernistă, cuvântul aparent univoc construiește o lume pluristratificată, doar că nouă -întorsătură postmodernă- ni se oferă și varianta în imagini a aceluiași proces: în șanțul care separă lumea nebună pe care o vedem de cea a cuvintelor de bun simț, spuse pe un ton egal, Lanthimos își toarnă umorul și apoi pune o cămilă să înoate în el.
Ajungem și la twist-ul final: foștii miopi, actual în stadiul de miop + oarbă, evadează din a doua închisoare. Dar ce valoare are evadarea atâta timp cât ai fugit în haine de ocnaș, cu lanțuri la picioare. Ce va alege David: orbirea, deci afirmarea fundamentelor stupide ale iubirii, sau inițierea unei noi căutări, a căutării unei alte mioape (deci afirmarea acelorași principii)? Va urma…
