The Grand Budapest Hotel – Un basm pentru oameni mari

Înainte de-a te bucura de succesiunea întâmplărilor din The Grand Budapest Hotel, regizorul Wes Anderson (The Royal Tenenbaums, Moonrise Kingdom, Fantastic Mr. Fox) vrea să pătrunzi în atmosfera unui loc devenit o lume în sine, la graniţa dintre istorie şi fantezia apropiată de realismul magic.

The Grand Budapest Hotel se iveşte dintr-un peisaj cum numai în Alpi mai găseşti. Este imens, are un farmec de epocă, luxos, dar fără a emana snobism, ci, mai degrabă, veselia primitoare ce trimite către un basm recreat pentru a descreţi sufletele adulţilor. De această descreţire se ocupă, în special,  Monsieur Gustave (Ralph Fiennes, Pacientul englez şi Lista lui Schindler), un angajat cu experienţă. Pedant şi carismatic, priceput în alegerea parfumurilor de parc-ar fi un aristocrat, le oferă clientelor în plus clipe intime de neuitat, nu înainte de-a le asculta poveştile şi a le umple singurătatea. Gustave descoperise esenţa ospitalităţii de lux: adevăratul scop al manierelor alese nu este atitudinea servilă, ci oferirea bucuriei de-a regăsi firescul și umanitatea în marele abator în care se transformase omul când războiul mondial bătea la uşă…

Povestea hotelului este însăşi povestea lui Gustave, deoarece între acesta şi locul unde lucrează există o simbioză perfectă. Nu poţi ştii dacă el a împrumutat ceva din  rafinamentul hotelului sau dacă strălucirea edificiului nu este altceva decât rezultatul unei atenţii supraomeneşti pentru detalii. Exact când Hotelul Budapesta este lăsat în paragină, reînvie din propria ruină (doar) în paginile scrise de un tânăr literat rămas fără inspiraţie (interpretat de Jude Law). El ascultă destăinuirile actualului proprietar, Mustafa (F. Murray Abraham), nimeni altul decât un angajat ezitant, şcolit chiar de Gustave, care l-a iniţiat în arta eleganţei. Cum ajunge timidul imigrant Mustafa, un adolescent cam stingher (interpretat de Tony Revolori), să deţină unul dintre cele mai frumoase hoteluri? Este o poveste lungă, din care nu lipsesc moştenirea unei cliente fidele, devenite amanta lui Gustave, tabloul renascentist al unui pictor flamand, lăcomia, altruismul neaşteptat, peripeţiile, evadările din închisoare sau iubita curajoasă a lui Mustafa, Agatha (Saoirse Ronan), o cofetăreasă inventivă (veţi descoperi şi de ce).

Deşi are momente de suspans şi multe secvenţe dinamice, filmul nu se bazează pe o acţiune densă, ci, mai degrabă, pe o dorinţă ascunsă a regizorului de-a scoate fanteziile copilăriei la suprafaţă, prin decorurile supradimensionate ce transformă protagoniştii în liliputani atraşi de fortăreaţa magică. Spectatorul intră, la rândul său, într-o lume unde se trece de la nuanţele vesele la negrul ameninţător al personajelor negative, în frunte cu Dmitri (Adrien Brody), ce vrea să puna mâna pe valorosul tablou moştenit de Gustave, şi Jopling (Willem Dafoe), asasinul plătit de acesta.  The Grand Budapest Hotel îţi lasă impresia unei lumi paralele, dar fără a te duce-n ispita de-a te întreba dacă nu cumva a fost creată după un caz real, deşi una dintre sursele de inspiraţie nu este un basm, ci amintirile din călătoriile scriitorului Stefan Zweig.

De fapt, regizorul şi actorii îţi vorbesc despre voluptatea celui pus în slujba micilor plăceri, capabil să-şi asculte oaspeţii fără a da sfaturi intruzive, să le anticipeze nevoile, amintindu-le de nostalgia copilului din ei, să le mai creeze încă o dată iluzia unei frumuseţi pe care au pierdut-o de multă vreme. În hotelul somptuos, toţi angajaţii sunt nişte figurine de modă veche, dornice să jure credinţă nu unui job bine plătit, sau vreunui brand faimos, ci unui spectacol din care fac parte. Deşi pentru alţii nu sunt decât nişte servitori anonimi, ei nu cunosc vanitatea celui din umbră, ce se visează mereu în rolul principal, şi nici complexul de inferioritate. Îşi iubesc micul rol secundar, iar unul dintre aceştia îi va rămâne loial hotelului şi atunci când ruina înlocuieşte fastul.

Să fie un simbol al unei epoci şi, totodată, să iasă din timp, devenind un mit. Să creeze o copie fantezistă a realităţii, apoi să-şi răspândească legenda fără a bate la ochi, doar cât să le fie accesibilă avizaţilor. Atâta vreme cât mai poate capta proiecţiile oamenilor care-l vizitează, dându-le o formă, The Grand Budapest Hotel va continua să existe, deoarece nu este altceva decât produsul unui vis despre fericire. 

Galerie video