The Captive – Sudorul, geniul si politistii Scooby-Doo

0
940

Atenţie, spoilere! Având în vedere apariţia lui Ryan Reynolds pe afişul The Captive în versiune cu barbă şi fes, pe un fundal claustral cu zăpadă, mă gândeam că se va pierde omul în inima iernii şi, încercând să ajungă acasă, ne va umple cu intensitatea dorinţei lui de supravieţuire, precum Robert Redford în All is lost.

Din păcate, nu este cazul. La fel ca Ryan Reynolds, scenariştii nu s-au pierdut în pădure când ar fi trebuit, scenariul având mai multe găuri decât Tony Montana la sfârşitul lui Scarface. Firul epic nu are sens pentru un thriller realist despre sechestrare şi pedofilie, cum se vrea a fi.

De exemplu, pe parcursul a 8 ani de zile de acţiune în film, răpitorii trăiesc în acelaşi sat cu 20 de locuitori cu părinţii copilului furat şi cu cei doi poliţişti care îi anchetează. În acest timp răpitorii îşi lasă victima în libertate, au o prezenţă publică şi nestingherită dar totodată fragrant dubioasă şi execută impecabil răpirea chiar a unuia dintre poliţiştii care îi anchetează. Pe care nu îl omoară însă, oferindu-i mâncare şi muzică de operă.  

În acelaşi lung interval, cuplul de poliţişti – el şi ea – devin un cuplu şi în viaţa privată, în ciuda faptului că nu au nicio chimie (exceptând că amândoi arată bine). Ca portret, ea este un profesionist eficient şi sufletist iar el este un inchizitor tălâmb, din categoria lovitorilor cu bulanul din plăcerea de a asculta pe ce tonalitate ţipă suspectul. Poate ideea cuplului a venit din mila şi empatia ei pentru sufletele abuzate, precum colegul ei torţionar, pe care îl adoptă precum un câine puţin turbat dar adorabil pentru că a fost călcat de maşină.

Construcţia personajelor ajută şi ea la distrugerea experienţei de vizionare: personajul aparent negativ principal are abilităţi aproape supranaturale, fiind sudor, geniu în criptare, instalator de camere ascunse ca un agent C.I.A., trăgător de precizie, meloman, cântăreţ şi membru în conducerea unei mari firme de dezvoltări imobiliare. Totodată, el este cel mai de treabă personaj din film: nu răneşte pe nimeni, e calm, înţelegător, sincer, face tuturor pe plac, inclusiv victimei sechestrate şi se comportă în toate momentele cu mănuşi mai albe ca un dirijor.

În contrast, mama victimei, prin urmare victimă la rândul ei, este suspicioasă, pasiv-agresivă, toantă şi nehotărâtă. Poliţiştii sunt cu toţii desprinşi din gaşca ce rezolvă mistere alături de Scooby-Doo iar tatăl fetei nu face tot filmul altceva decât să mimeze că nu mai ţine minte dacă a lăsat sau nu aragazul deschis. Cu cât mă gândesc mai mult, cu atât constat mai clar că singurul personaj care merită susţinere este răpitorul pedofil.

Cât despre regizor, e clar că nu el a făcut filmul. L-au făcut editorii, când la montaj au intercalat momentele filmului, aşa că i-au zis thriller, că sigur se găseşte un prost care nu înţelege propoziţia dacă o scrii „Mere Ana are”.

În egală măsură l-a făcut producătorul, care s-a ferit să scape vreo urmă de conţinut şocant sau grotesc, ca nu cumva să tresărim măcar.

Din păcate pentru film, care este vândut ca thriller pe problema sechestrării în combinaţie cu pedofilia, nu are nici suspans şi nici nu exploatează temele de altfel foarte serioase pe care şi le propune. Intriga e complet deconspirată în primul sfert de oră iar tratamentul aplicat de răufăcători e mai blând ca o izolare – a se citi vacanţă forţată – la bunici la ţară.

E ca şi cum filme care l-au precedat, mai noi (a se vedea Prisoners, la propriu – e bun, mergeţi şi vedeţi dacă aţi ratat) sau mai vechi (a se vedea 8MM – film foarte bun, foarte dur, mai bine puneţi un prieten să vă povestească întâi) au fost ignorate intens în scopul mediocru de a transmite o pildă ieftină cât mai multor cumpărători de bilete: nu vă lasaţi copiii singuri în maşină, nici măcar 2 minute.

Ceea ce mă conduce la întrebarea: ce vrea acest film de la viaţa noastră? Logică, nu. Relaţionare cu personajele, nici atât. Descrierea unui fenomen social deviant, exclusă, mai puţin poate pentru albii din lumea foooaaarte civilizată care nu-şi amintesc cum arată o palmă peste faţă. Sau măcar o flegmă, ceva care să inspire cât de cât o urmă de violenţă şi teamă.

Aşadar, dacă faceţi parte din această ultimă, norocoasă şi rarefiată categorie, dar totodată sunteţi idioţi fără contact cu realitatea şi vreţi un film care să nu vă pună nicio problemă dar să vă dea posibilitatea să atrageţi atenţia asupra unei teme sociale de mare însemnătate la clubul de yachting, mergeţi la The Captive. Sau ajutaţi un copil care chiar este supus violenţei, aţi face mult mai mult bine.

Galerie video

SHARE
Articolul precedentMen, Women & Children
Următorul articolThe Killers – Spaceman
mm
Esti liber sa alegi. Dar optiunile sunt aproape infinite si timpul este cea mai valoroasa resursa. De aceea, noi te ajutam sa faci rapid alegeri inspirate, inteligente, personalizate. Ce filme sau seriale noi ti se potrivesc, ce locuri interesante poti sa vizitezi, ce carti noi bune merita citite, ce citate si statusuri inspirationale, cum sa economisesti pentru experientele noi si multe altele.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here