Editura Nemira anunță lansarea volumului Singuraticul de Eugène Ionesco, unicul roman al autorului, în traducerea lui Doru Mareș. Evenimentul va avea loc miercuri, 29 noiembrie, în Sala Studio a Teatrului Odeon, de la ora 18:30, alături de invitați speciali: Marina Constantinescu, Radu Paraschivescu, Doru Mareș și Felix Alexa. Discuția va fi moderată de Irina Cerchia, coordonatoarea colecției Yorick.
„Nedumerirea în fața uitării, în fața existenței lucurilor și nostalgia a ceea ce nu vom ști niciodată îi oferă personajului din romanul Singuraticul o dimensiune mistică. În ciuda agitației sale, a fremătului cotidian, acesta trăiește cu voluptate propria încordare în fața lumii. Găsim aici o forță dramatică, ba chiar tragică, aceea a marilor piese de teatru ale lui Eugène Ionesco. Este vorba, în același timp, despre o istorisire, despre un roman care știe să spună povestea oamenilor fără de poveste”, a declarat Irina Cerchia, coordonatoarea colecției Yorick.
Comparat adesea cu Străinul de Albert Camus sau cu Greața de Jean-Paul Sartre, Singuraticul, publicat în 1973, este unicul roman scris de Eugène Ionesco. Volumul de față reprezintă nu o extensie a gândirii pesimiste sau nihiliste, ci o radiografie plină de compasiune a singurătății umane.
Un mic-burghez de vârstă mijlocie – un funcționar singuratic și plictisit –, al cărui nume nu-l cunoaștem, moștenește o sumă enormă de bani după moartea unchiului său din America. Își dă demisia de la locul de muncă, unde lucra de cincisprezece ani, și se mută într-un apartament mult mai mare, în care, printre altele, își petrece timpul gândindu-se la moarte.
Are o scurtă aventură cu chelnerița de la restaurantul unde mănâncă regulat, dar nici asta nu-i domolește anxietatea. Când izbucnesc violențe în apropierea casei lui, se alătură revoluționarilor din stradă și vede această demonstrație ca pe o ilustrare a propriei catastrofe interioare, căci norocul neașteptat nu a dus decât la singurătate, disperare și nebunie.
„Ionesco analizează cu mare pricepere o temă care apare în multe dintre piesele sale – frica de moarte. Aici, frica nu reprezintă o preocupare intelectuală la modă, ci mai degrabă o durere viscerală permanentă.“ – The New York Times
