Sicilian Ghost Story – Mafiotii, prima iubire si teroarea ascunsa in detaliile frumoase

Acea Sicilie controlată de mafie are încă multe poveşti zguduitoare, demne de un scenariu de film. Una dintre acestea, care a şocat întreaga Italie în anii ’90, este cea a lui Giuseppe Di Matteo, fiul unui bărbat ce a părăsit mafia pentru a colabora cu poliţia.

Deşi povestea lui Giuseppe ia o turnură şocantă, nu realismul insuportabil este cheia readucerii sale în memoria colectivă. Sicilian Ghost Story – care deschide Semaine de la critique, la Cannes -- îţi arată de fapt cât de puternic devine la nivelul conştiinţei impactul unei poveşti în care se infiltrează fantasticul. Vei găsi în povestea lui Giuseppe atmosfera magică din filmele lui Tim Burton, iubirile adolescentine ale unor personaje rebele care îşi pun lumea-n cap pentru a-şi face auzite părerile şi acea Italie a mafioţilor siniştri, cunoscută de părinţii noştri datorită serialului Caracatiţa (La Piovra).

Regizorii Fabio Grassadonia şi Antonio Piazza au preferat să învăluie detaliile terifiante în vraja unui realism magic având rădăcini în folclorul sicilian. Poţi spune că filmul întăreşte ideea ce susţine că aspectele terifiante, greu de suportat, ce fac din realitate un scenariu horror, trezesc nişte mecanisme vechi din copilărie. Sunt acele mecanisme ce fac din basmele cu detalii morbide o exprimare securizantă a celor mai puternice frici, printre care şi cea de moarte, de o dispariţie fără urmă.

Aceste detalii atinse în film de realismul magic nu fac povestea mai puţin cutremurătoare şi revoltătoare. Dimpotrivă, prin oscilaţia dintre planul real şi cel al imaginarului ce ţine de inocenţa copilăriei furate, cumplita dramă a lui Giuseppe te atinge mult mai puternic decât ar fi făcut-o o poveste filmată într-un mod hiperrealist. Doar că îţi oferă acea experienţă cinematografică asociată unui film în care elementele morbide au fost scufundate în imagini cu păduri şi lacuri ce respiră mister, demne de un basm pentru oameni mari. De altfel, regizorii s-au inspirat dintr-o proză scurtă scrisă de Marco Mancassola, care a preferat să preia fapte sângeroase din istoria Italiei, pe care să le repovestească în cheie fantastică.

Poţi considera Sicilian Ghost Story o tentativă de salvare simbolică a inocenţei sacrificate şi un omagiu cinematografic impresionant datorită scenelor poetice. Este un omagiu adus unei copilării furate de brutalitatea unei perioade în care sudul Italiei era un câmp de bătălie între mafie şi autorităţi, pe de-o parte, şi între mafie şi locuitorii dornici de a-şi vedea oraşele curăţate de crima organizată, pe de altă parte.

Pentru a denunţa forţa maleficului fără limite, regizorii folosesc nişte imagini feerice, desprinse din fotografiile cu păduri enigmatice şi lacuri peste care tremură o pâclă ce sclipeşte în lumina lunii. Toate aceste imagini îţi dau impresia că ai nimerit nu într-o lume blestemată să îndure toate scursurile pământului, ci într-un tărâm al poveştilor cu fiinţe din altă lume. Astfel, în acest film, te apropii de realitatea dură prin elemente ce ţin mai degrabă de un nelumesc redat pictural, nu prin scene cu bălţi de sânge.

Directorul de imagine al lui Paolo Sorrentino, Luca Bigazzi, face dintr-o poveste sinistră un film străbătut de frumuseţea unor scene ce se ridică la nivelul artei fotografice, în care prima iubire şi libertatea imaginaţiei devin singura cale de supravieţuire împotriva răului în stare pură. Există un rău vizibil, simbolizat de actele răpitorilor. Acest rău este slab reprezentat la nivel vizual. Nu vezi scene de tortură sau bătăi. Adevăratul rău ce vrea să înghită lumea personajelor se insinuează tăcut şi pervers în detalii-metaforă şi în peisaje  – unul diurn, rău-prevestitor, ce reflectă ariditatea unor zone din Sicilia, şi unul nocturn, reprezentând un lac înconjurat de pădure, lacul fiind în legendele zonei poarta spre lumea de dincolo.

Sicilian Ghost Story îi redă lui Giuseppe Di Matteo demnitatea furată de nişte răpitori brutali. Giuseppe era fiul unui mafiot local, implicat în uciderea celebrului judecător Falcone, devenit inamicul mafiei. După ce tatăl său decide să colaboreze cu autorităţile, denunţându-şi camarazii şi arătându-i opiniei publice mecanismele unei grupări mafiote, acesta devine ţinta unei răzbunări crunte. Neputând ajunge la el, deoarece se afla într-un program de protecţie a martorilor, foştii camarazi mafioţi îi răpesc fiul. Speră astfel să îl atragă într-o capcană pe trădătorul ce a încălcat regula de aur numită şi legea Omerta, care le interzice mafioţilor colaborarea cu poliţia. Dar mafiotul devenit un colaborator al poliţiei nu cedează uşor, de aceea sechestrarea fiului său va scăpa de sub control.

Sechestrarea lui Giuseppe ajunge să spulbere mitul romantic al bunul mafiot, care îşi mai păstrează un dram de umanitate când vine vorba despre femeile şi copiii duşmanilor. Reinterpretată în acest film, drama lui Giuseppe devine o poveste despre cum cei dispăruţi îi ajută pe cei iubiţi, care îi plâng, să poată supravieţui traumei. Salvându-i povestea de la uitare, cei doi regizori au ales un punct de vedere oferit de Luna (Julia Jedikowska), colega lui de clasă, alături de care Giuseppe (Gaetano Fernandez) trăia o iubire secretă.

Luna este adevăratul personaj central din acest film. Polarizează toată atenţia spectatorilor, pe măsură ce Giuseppe devine o fantomă pentru cei din jur, pe care doar memoria ei vrea să o readucă la viaţă. Ea reflectă emoţiile intense ale spectatorilor impresionaţi de povestea băiatului răpit. Modul uimitor şi expresiv prin care Julia Jedikowska interpretează un personaj aflat la graniţa dintre copilărie şi adolescenţă, asaltat de propriile revolte împotriva părinţilor obtuzi şi de trăirile puternice asociate primei iubiri, le da glas opiniilor şi gândurilor pe care nu le poate rosti spectatorul în timpul filmului. Indiferent de vârsta pe care o ai, te vei identifica rapid cu acest personaj supărat pe o comunitate gata să închidă ochii, să tacă, să se conformeze, ba chiar să negocieze cu mafioţii, respectând vechea tradiţie a solidarităţii cu cei din partea locului, vânaţi de autorităţile străine Siciliei, venite din cealaltă parte a Italiei. Într-o ţară considerată de mulţi schizofrenă, în care există o ruptură între Nordul modernizat şi acel Sud patriarhal, rural, Luna devine vocea răspicată a celor ce aleg să rupă tăcerea. Ea face orice astfel încât să tulbure apele complicităţii mute, sfidând cu determinare şi o încăpăţânare ieşite din comun mai ales interdicţiile impuse de familia ei, care se temea de faima căpătată de fiul trădătorului.

Introducând-o pe Luna ca personaj înzestrat cu forţa imaginaţiei duse în zona întâmplărilor suprarealiste, regizorii au reuşit să folosească nişte imagini de o frumuseţe demnă de basmele moderne pentru a scoate ce este mai urât din oameni. La fel ca într-un basm în care se luptă Binele şi Răul, urâţenia şi frumuseţea inocenţei se întâlnesc în lumea lui Giuseppe şi a iubitei sale, Luna. Doar că nu este un basm tipic. Rolurile sunt inversate. Nu cavalerul înfruntă pericole şi găseşte metode ingenioase pentru a o salva pe vulnerabila prinţesă din captivitate, ci personajul feminin va face orice pentru a-şi salva prinţul, considerat sufletul-pereche. Iar orice înseamnă, în acest film, înfruntarea unei mame reci şi manipulatoare, asemănătoare unei vrăjitoare, sfidarea comunităţii indiferente la drama copilului răpit, încercarea de a-l căuta pe cel uitat, luptându-se cu părinţii şi curajul de a-şi pune viaţa în pericol.

Un alt element atipic este plasarea elementului malefic ieşit din comun. Detaliile înfiorătoare nu aparţin lumii fantastice. Ele se regăsesc de fapt în realitatea de zi cu zi a Siciliei acelei decade. Adevăraţii căpcăuni şi elemente malefice din basmele clasice sunt, în lumea celor doi îndrăgostiţi, ura, laşitatea, conformismul şi violenţa perpetuate de fiecare generaţie. Fantasticul capătă rolul unui pansament, atât pentru Luna, cât şi pentru spectatorul şocat (de povestea reală, nu neapărat de imaginile filmului). Acest fantastic este introdus pentru a transforma în metafore vizuale detaliile morbide, astfel încât să fie recuperată demnitatea victimei.

În ajutorul personajului feminin va veni cea mai bună prietenă. Pe lângă povestea de iubire vei avea parte şi de imaginea prieteniei perfecte devenite o alianţă feminină indestructibilă într-o societate machistă. Luna şi cea mai bună prietenă sunt o oază de solidaritate sănătoasă în complicitatea generală şi de normalitate într-o comunitate reprezentată în acest film ca fiind una bolnavă şi retrogradă. În timp ce prietena ei, datorită opiniilor avute, reprezintă legătura cu tabloul realităţii primitive, Luna se lasă trasă într-o altă lume, ce i-l redă pe Giuseppe. Pentru a lupta împotriva răului, copilul lipsit de apărare şi de înţelegerea adulţilor se va refugia în propriul univers. Ajuns captiv, Giuseppe îşi imaginează scrisorile primite şi răspunsurile trimise iubitei sale, curajoasa Luna. Luna umple pereţii camerei sale cu desene ce redau viziunea ei asupra dramei, se transformă într-un detectiv fără pic de frică, se împrieteneşte cu o bufniţă, acea fiinţă care vede foarte departe, acolo unde oamenilor le este imposibil (o metaforă a orbirii psihologice răspândite la nivelul comunităţii în faţa răului) şi pune la cale un plan de evadare pentru Giuseppe.

Învecinarea imaginilor misterioase, reprezentând peisaje acvatice pe fundal nocturn, cu maleficul a creat un film care te va bântui printr-o poveste demnă de un thriller cu accente horror, fără a avea însă imagini groteşti. Deşi te va revolta încât îţi va veni să strigi povestea lui Giuseppe, să o afle o lume întreagă, Sicilian Ghost Story are multe scene pline de candoare, menite să aline suferinţa şi furia spectatorului ce simte neputinţa protagoniştilor care se zbat în faţa răului absolut. Exact când îţi arată ce are specia umană mai urât, apar şi imaginile care îţi redau încrederea în frumuseţea sufletească, salvată în lumea inventată de Luna. Sunt imaginile din scenele în care Luna, colega îndrăgostită de Giuseppe, vrea cu orice preţ o lume în care tăcerea să nu mai îngroape faptele abominabile şi în care să îşi poată salva marea iubire, aşa cum este cea din adolescenţă: impetuoasă, idealizată, rebelă, suficient de intensă pentru a înfrunta regulile şi frica de ameninţări şi de pericole.

Vei aprecia acest film şi datorită calităţilor vizuale ce pun în valoare talentul regizorilor de a suprapune imaginarul peste scenele realiste. Această suprapunere se face astfel încât să existe o continuitate firească între real şi fantastic. Scenele cu potenţial angoasant se prelungesc în imagini poetice, deloc artificiale în contextul dramei, iar metaforele vizuale întâmpină terifiantul debarasându-l de grotesc, deşi fiorii de pe şira spinării nu sunt alungaţi. Regizorii te readuc în zona filmelor psihologice bazate pe acea simbioza old school între peisajul mirific şi răul ascuns. Dar în acest film, natura devine o alinare şi degajă o frumuseţe necontaminată de brutalitate. Frumuseţea peisajelor feerice transformate într-un refugiu nu este profanată de intenţiile abominabile. Contrastul dintre sinistrul degajat de imaginea maşinilor ce duc prizonierul spre destinaţia finală şi imaginea fotografică a ruinelor antice pe fundal marin descriu cel mai bine o natură devenită al treilea protagonist, dar şi un cod secret între Luna şi Giuseppe.

Sicilian Ghost Story este o metaforă a luptei împotriva răului prin resuscitarea memoriei colective. Invitat la evenimentul Les Films de Cannes a Bucarest, Antonio Piazza, unul dintre regizori, a declarat, la finalul proiecţiei, că au prezentat filmul şi în şcolile din Sicilia. Contemporani cu lupta împotriva mafiei din anii ’90, cu atentatele ce-i vizau pe judecători şi cu dispariţiile nerezolvate de poliţie, regizorii au vrut să le reamintească spectatorilor mai tineri de ravagiile făcute de crima organizată şi mai ales de complicitatea colectivă.

Citeşte şi O lebădă sălbatică şi alte poveşti – Vindecătoare pentru omul modern

O lebada salbatica si alte povesti – Vindecatoare pentru omul modern