Mustang – Evadare si solidaritate intre surori

0
643

Mustang, una dintre marile revelaţii ale Festivalului de la Cannes în 2015, este un film care întăreşte opiniile multora ce susţin că Turcia modernă, unde sunt respectate libertăţile femeii, lăsate moştenire de Ataturk, se opreşte la ieşirea din Istanbul. Povestea Lalei şi a surorilor ei arată partea mai puţin cunoscuta a Turciei în rândul turiştilor, unde legile patriarhale nescrise fac ravagii nestingherite printre adolescentele obligate să accepte căsătorii aranjate, să fie prizonierele unui cap de familie despotic şi să renunţe la şcoală, iar declaraţiile lui Erdogan privind limitele şi atribuţiile domestice ale femeii te fac să te întrebi dacă nu cumva dramele din acest film au loc în majoritatea familiilor din aşezările tradiţionale ale Turciei, la sute de kilometri de cosmopolitul Istanbul, unde femeile pot susţine echipele de fotbal preferate chiar din tribune, fără a li se reproşa ca sunt înconjurate de prea mulţi bărbaţi.

Nu începe bine filmul că sângele îţi şi dă în clocotul revoltei atunci când o vezi pe vecina troglodită cum le pârăşte pe cele cinci surori abia trecute de pubertate după ce le vede zbenguindu-se în mare, îmbrăcate în cămaşa uniformei şcolare udate şi lipite de corp. O simplă bălăceală după ore, ce ar fi semănat cu o bătaie cu bulgări de zăpadă iarna, între colegi, se transformă într-un domino al acuzaţiilor şi al superstiţiilor privind castitatea feminină, demne de Orientul Evului Mediu, al privaţiunilor şi al abuzului prin transformarea casei într-o fortăreaţă. Acuzate nu de participarea la concursul tricourilor ude, ci de faptul că şi-au frecat părţile ruşinoase de gâtul băieţilor care le purtau pe umeri în timpul bătăii cu apă, surorile ce şi-au pierdut de timpuriu părinţii stârnesc teama unei mătuşi încuiate legate de reputaţia lor în rândul localnicilor şi furia unui unchi abuzator care pune gratii la ferestrele dormitoarelor, văzând că nu-i de glumă cu solidaritatea feminină atunci când surorile pleacă pe furiş să vadă meciul de fotbal său încearcă să evadeze.

Deşi prezintă drama unor prizoniere dintr-o societate orientală, unde legile patriarhale sunt crunte şi au mulţi adepţi încă, destul de vocali, regizoarea Denis Gamze Erguven nu îşi trasformă personajele în victime ce se lasă închise cu una, cu două. Ele nu acceptă negarea libertăţilor printr-o atitudine pasivă, lăsând capul în pământ. Dimpotrivă, sunt căpoase, protestează vehement şi zgomotos, până în ultima clipă, iar în cazul unora, încetarea luptei este doar o faţadă în spatele căreia ostilităţile împotriva familei transformate într-un călău psihologic vor continua. La un moment dat, gesturile unui protest manifestat prin scurtarea unei rochii până în pământ şi mimica ursuză prin care întâmpină lecţiile de gastronomie necesare unei viitoare soţii cuvioase devin ineficiente în lupta cu familia care defilează prin sat cu ele în vederea găsirii unui soţ care să le bage minţile în cap, de parcă ele ar fi captura unui proxenet ce le etalează calităţile în vederea obţinerii celei mai bune oferte. Atunci, una dintre surori vine cu o posibilă soluţie salvatoare: să evadeze furând cheile de la maşina unchuliui devenit un căpcăun habotnic, atât de bine interpretat, încât ajungi să-l urăşti.

Mustangiese din tiparele unui film ce abordează tema revoltei feminine. Nu apar salvatori, nici organizaţii care să le apare drepturile celor cinci surori prizoniere. În schimb, vei vedea singurul element care ţine filmul departe de zona poveştilor în culori dezolante: solidaritatea dintre surori, bazată pe acea legătură emoţională ce trece dincolo de rivalităţile din timpul trecerii de la copilărie la adolescenţă sau de tachinările feminine în lupta pentru captarea atenţiei sau pentru afecţiunea adulţilor. Cele cinci surori îşi apără drepturile funcţionând ca un Tot, încât par nişte soldăţei disciplinaţi, dar conduşi de acea dorinţă de a încălca regulile, nu de a li se supune fără să comenteze. Împreună sunt un stat în stat, o fortăreaţă cu ziduri greu de spart, în care doar tragediile şi resemnarea pot face breşe. Captive în spatiul interior ca într-un gineceu, acestea găsesc resursele necesare supravieţuirii psihologice (până la un punct, în cazul uneia dintre ele), îşi descoperă feminitatea şi îşi REdescopera legăturile puternice, gata să le poarte dincolo de teroarea domestică.

Modul în care actriţele dau viaţă celor cinci surori te impresionează prin candoare şi prin naturaleţe. Scenele în care se hârjonesc asemenea unor pui de pisică închişi în aceeaşi încăpere expun veridic intimitatea unui album de familie, încât uiţi că ai o lume fictivă şi începi să resonezi cu ele, să le simţi revolta ca fiind şi a ta, să urmăreşti cu sufletul la gură fiecare tentativă de evadare şi să îţi stea inima când una dintre ele riscă să fie prinsă alături de iubitul ei, dar, mai ales să râzi la poantele lor tranformate în gesturi subversive afişate ostentativ. Da, oricât ar părea de greu, filmul are multe scene la care vei râde în hohote, personajele feminine fiind nişte zgâtii adorabile, înzestrate cu simţul umorului şi cu nişte resurse interioare care ies la suprafaţă prin soluţii neaşteptate.

Este greu să vezi Mustang prin lentilele unui critic imparţial. Încă de la primele scene, vitalitatea candidă a personajelor luminoase te invită să participi, să râzi, să te temi şi să te revolţi alături de ele, încât uiţi să mai analizezi punctele forte ale scenariului, scăprile specifice unei debutante în lungmetraje sau alte elemente ce ţin de culisele estetice ale filmului. Dincolo de a fi privit ca debut promiţător sau ca manifest feminist, Mustang degajă în primul rând afecţiune şi acea poftă de nestăvilit pentru libertatea atât de vitală, mai ales în adolescenţă, când nevoia de exprimare, de te face auzit şi capacitatea de a detecta nedreptăţile din lumea adulţilor pot avea efecte devastatoare când sunt întâmpinate cu ostilitatea reacţiilor disproporţionate. Nu vei vedea însă gesturi teribiliste şi nici rezolvări nerealiste, în ciuda unor scene în care te întrebi dacă acţiunile prin care surorile protestează sau fug de o căsnicie aranjată nu sunt cam trase de păr.

Mustangmai poate fi considerat şi o celebrare a feminităţii, a primelor explorări din timpul pubertăţii şi a maturizării care trasformă în responsabilizare timpurie acel prizonierat impus de propria familie, ce restrânge personalitatea aşa cum nişte ligamente rupte blochează miscarile expansive, spontane. La final, nu-ţi rămâne decât să reflectezi la modul în care solidaritatea şi rezistenţa interioară se transformă în cele mai bune arme în situaţiile fără scăpare.

Mustanga fost proiectat în cadrul ediţiei din 2015 a evenimentului Les Films de Cannes a Bucarest.

Galerie video

SHARE
Articolul precedentLove – Trailer (R: Gaspar Noe, 2015)
Următorul articolMon Roi – Eu.Noi.
mm
Pragmatica la ora 9, visatoare dupa 6. Ma infrupt cu lacomie din carti si ador sa vad un film la cinemateca. Imi place sa calatoresc prin ochii mintii, in timpul unui festival de film sau bucurandu-ma de o carte. Nu as putea trai fara arta, ceai sau filme. O zi in care sa nu povestesc despre o carte sau despre un film bun e una pierduta.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here