Anul trecut în primăvară m-am îndrăgostit. Mai întâi, de un tip. Și, de-a lungul istoriei noastre scurte, de o carte, pe care mi-o povestea în orele petrecute împreună. Suna atât de fascinant ce auzeam din vocea lui, din cuvintele lui încât a trebuit să pun mâna pe ea. Îmi zisese că la noi nu s-au publicat toate volumele, dar că le are el în variantă electronică și, ca o fanatică a poveștilor, i le-am cerut. Mi le-am pus pe tabletă si am început să le citesc. Pe naiba! Nu reușeam pentru că chestiile astea electronice mă omoară. Dispare orice misticism, orice sentiment tandru produs de atingerea foilor vechi, mirosind a vanilie.
M-am decis să caut cărțile în librărie. Pe unele le-am luat din oraș, pe celelalte le-am comandat. În scurt timp aveam toate cele cinci volume apărute la acea vreme la noi (acum sunt șase, ele fiind opt în varianta de limbă engleză).
Turnul întunecat : Pistolarul – o țineam în mână. Și iată că dădeam prima pagină a unei colecții de 4 000 de pagini, intrând în lumea omului negru și a pistolarului ce-l urmărește prin deșert. Numai prima frază se constituie ca o voce ce te ademenește pe un tărâm necunoscut de unde cu siguranță nu vei mai dori să pleci. Eu n-am mai vrut să o fac. Citeam cartea pe drum spre muncă, la întoarcere, oriunde. Ieșeam cu prietenii în oraș și eu aveam după mine un volum de 500 de pagini (de fiecare dată altul), greoi și-mi ziceau: „Serios?! Iar cari asta cu tine?”
Când am terminat al cincilea volum, m-am întors la tabletă și a fost un efort imens pentru mine, dar a meritat doar pentru a afla, pentru a afla…
Dacă asta nu e suficient ca să vă conving, permiteți-mi să vă fac o scurtă descriere.
Turnul întunecateste o saga scrisă de Stephen King (apărută la editura Nemira), de care nu se vorbește atât de mult la noi în epoca în care toți vuiesc despre Tolkien sau, mai nou, George R.R. Martin. Cu toate astea nu e cu nimic mai prejos. S-ar putea chiar să le depășească din varii motive (zic doar să o depășească pentru că încă nu am intrat și eu în jocul tronurilor ca să mă pronunț până la capăt).
Este imposibil să o încadrezi într-un stil anume: pornește ca un western (personajul principal e un pistolar), se transformă în SF (avem universuri paralele, uși care ne plimbă între ele), ar putea fi și fantasy (unde mai întâlnești globuri de cristal și trenuri vorbitoare?), există și romance (deși, nu genul hollywoodian), dramă (moartea nu are cum să lipsească), acțiune (ca în filmele cu gangsteri). Cred că Stephen King înglobează totul în acest roman diavolesc de bun.
Acțiunea pare simplă (un pistolar în căutarea Turnului Întunecat alături de cei trei aleși ai săi formează un katet pentru împlinirea destinului lor comun), dar e atât de imprevizibilă încât pe măsură ce citești te tot întrebi ce ar mai putea scoate King din mănușă?
Ei bine, totul.
Stephen King pune în această istorie americană (pentru că e un soi de epopee americană) ce are el mai bun: profunditatea sa, întunericul său transformat în lumină și viceversa, chiar și pe el însuși.
Nu vreau să divulg nimic din acțiune, nimic care să știrbească din frumusețea celor 4 000 de pagini pe care le-am citit, dorindu-mi să nu se mai termine niciodată. Câteodată îmi imaginam că sunt acolo, regăsindu-mă în personajele puse pe hârtie, atât de realist și, totuși, atât de ireal. Mă vedeam membru al katetului, sufeream cu personajele, luptam bătăliile lor, eram atât de conectată la lumea lor încât a mea părea aievea.
În ziua în care am ajuns la ultimul capitol al cărții a șaptea simțeam că voi lăsa o parte din mine între paginile ei. Mergeam prin acel capitol doar ca să aflu cum se va termina. Și, în cele din urmă, am rămas paf.
Finalul este incredibil. În ce carte ați mai citit un final dublu? Aici aveți chiar opțiunea lui. Îl puteți alege pe cel fericit sau puteți continua în căutarea celui real (pe care nu-l divulg, dar vă pot spune atât – va depăși orice imaginație și o spune cineva care adoră să se joace cu imaginația în cele mai neînchipuite moduri).
Există și o a opta carte. Cred că Stephen King nu a putut renunța la lumea constituită. Probabil nici eu n-aș fi putut-o face dacă ar fi fost propria mea creație. Prin comparație cartea a opta e slabă, dar merită dacă vreodată ți se face dor de Roland, Jake, Eddie sau Susannah.
Mie una mi se face ori de câte ori intru într-o librărie și văd unul dintre volume. Mi-e dor de sentimentele stârnite, pe care nu cred că mi le va mai trezi vreodată altă carte. Probabil ăsta e motivul pentru care nu mă pot abține să nu ating cotorul volumelor întunecate care stau pe rafturile celei mai ordinare librării. Probabil ăsta e motivul pentru care înțeleg de ce cineva ar fura o carte cu toate că o are deja acasă și ar putea să o citească oricând.
Astea sunt emoțiile pe care le trezește în mine această carte citită în 2013, 4 000 de pagini pe care le-aș reciti în fiecare clipă pentru că ce poate fi mai bun decât evadarea într-un loc în care așteptările îți vor fi depășite mereu, și mereu, și mereu.
Asta face Stephen King în saga sa americană, o sumă a universului său literar. Restul merită să-l afli tu!
Recenzie finalistă în concursul Postmodern – Cartea care mi-a plăcut cel mai mult în 2013.
Serie apărută la editura Nemira
Volumele pot fi comandate online de la Elefant.ro:
Vol 2 – nu este disponibil
