Evguenie Sokolov – Serge Gainsbourg in ipostaza unui scriitor obraznic

0
119

Unii cântăreţi adulaţi ar fi putut fi și niște scriitori de succes. Datorită romanului Evguénie Sokolov, fanii lui Serge Gainsbourg – un zeu al muzicii franceze care a sedus datorită versurilor provocatoare – îl vor (re)descoperi uimiţi. De data aceasta, în ipostaza unui scriitor obraznic, de o inventivitate excentric-hilară.

Publicat în anii ’80, romanul Evguénie Sokolov este un amestec subversiv între o satiră memorabilă precum un gest de frondă lipsit de pudoare și o multifaţetată parabolă contemporană.

Scris la persoana I, Evguénie Sokolov devine confesiunea intensă a unui pictor adulat de colecţionarii dornici de a investi în creaţiile abstracte ale unor artiști neconvenţionali. Un astfel de artist rebel este și protagonistul Sokolov. Ce-l face unic? Ideea de a picta folosindu-se de o problemă gastro-intestinală stânjenitoare, ce îl face să-și numească picturile gazogrammes.

Mulţi vor spune că s-au întâlnit apetitul pentru alegoria comic-bizară din romanele avangardiștilor interbelici (din grupul suprarealiștilor și al dadaiștilor) cu stilul insolent al unor autori actuali precum Beigbeder. Deși a fost publicat cu aproape patru decenii în urmă, romanul Evguénie Sokolov are un mesaj extrem de actual. Acest mesaj atacă inteligent nevoia omului modern de a fi șocat, fie și cu preţul renunţării la firesc, printr-un umor iconoclast convulsiv, adus la frantiera cu grotescul.

Citind Evguénie Sokolov mulţi vor jubila ca-n faţa unei comedii inteligente și originale. Mai bine zis, ai impresia că vezi acel gen de film satiric greu de povestit, dar pe care îl savurezi în ciuda umbrei unui grotesc gata să devoreze nihilist comicul spumos.

Autoironic, de o spiritualitate ireverenţioasă, dublată de o privire supărător de lucidă asupra epocii sale, Sokolov pare un personaj de acel film-cult împănat cu aluzii cinice având un dublu sens. Aluziile vizează în primul rând lumea artei contemporane. Faţă de această artă vei simţi în sarcasmul irezistibil al lui Serge Gainsbourg o pendulare derutantă între omagiu și dezgust.

Prin confesiunea de o francheţe autoironică străpungătoare a protagonistului, Serge Gainsbourg face o reverenţă în faţa creativităţii fără limite a excentricilor ce au deschis uși către noi forme de expresie, împrospătând o artă anchilozată de obsesia pentru frumuseţea convenţioanală, bună de atârnat în saloanele demodate. Însă, asemenea unui artist inovator, nu ezită să arate degetul mijlociu spre cei ce au deturnat creativitatea de pe scena artei contemporane în direcţia pur comercială, punând specula, impostura, snobismul și mediocritatea pe aceeași treaptă cu talentul, de multe ori eclipsându-l.

Să nu uităm că Evguénie Sokolov a fost scris în anii ’80, niște ani extrem de fertili și efervescenţi pentru artiștii ce doreau să caute noi modalităţi de expresie și noi forme de a hibridiza stilurile din trecut, apelând fie la materiale nemaifolosite până atunci, fie la forme inedite de a realiza și expune operele de artă. Fiecare debutant visa (cu mari șanse de reușită) să ajungă peste noapte un star, un influencer ce șochează. Acei ani îi dădeau posibilitatea de a deveni bogat peste noapte dacă asculta de sfaturile unui agent care știa să speculeze dorinţa unui burghez de a se da drept progresist prin colecţionarea unor opere de artă ce sfidau regulile estetice vechi de sute de ani.

Deși abia depășește 100 de pagini (în format poche), romanul deschide perspective ample pentru interpretările ce urmează după lectură. Nu vizează doar lumea artei contemporane. Descrie și transformările unei societăţi occidentale ale cărei slăbiciuni sunt reprezentate de pofta pentru faimă a generaţiei dintr-un deceniu în care hedonismul și autodistrugerea făceau parte din același spectacol. De fapt, însăși viaţa pictorului din acest roman devine un spectacol, unul absurd, în decorurile grandioase ale unei reședinţe extravagante pe care trebuie să o decoreze (descrierea acestei reședinţe ar putea inspira orice regizor ce vrea să prezinte suprarealist opulenţa magnaţilor din zilele noastre).

Prin Evguénie Sokolov, cântăreţul adulat de generaţia buncilor și a părinţilor noștri a demonstrat că stăpânea talentul unui scriitor ce poate da un roman care să nu se demodeze. Considerat la început un exces teribilist de vulgaritate livrată sub pretextul scriiturii avangardiste, romanul se dovedește a fi unul mult mai complex. Poate fi citit în cheie postmodernă sau considerat un atac la adresa turnurii pe care au luat-o idealurile vizionare în artele plastice.

Alţii îl vor citi sub forma unei profeţii despre sociatatea spectacolului din zilele noastre, comparându-l cu scenele memorabile reprezentând arta contemporană în filmul The Square, distins cu Palme d’Or în 2017. În spatele comicului dublat de un grotesc al descrierilor anatomice detaliate, ce iau o formă halucinantă, mulţi vor descoperi două mesaje percutante. Primul devine o trimitere spre imaginea artistului excentric adesea curtat de dictatorii gata să polueze arta prin obsesia pentru monumentalism. Celălalt mesaj ia forma unei imagini alegorice aparte (deghizate în demitizare) a sacrificiului sau a compromisului pe care trebuie să îl facă un artist pentru a deveni vizibil, pentru a se face auzit într-o societate ce pare să le fi văzut și trăit deja pe toate, acaparată de pofta pentru spectacolul șocant care să poată combate blazarea.

Citește și Iubirea nebună – Reîntoarcerea la arta interbelică

Iubirea nebuna – Reintoarcerea la arta interbelica

 

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here