Filmul care a închis cea de-a şasea ediţie a Festivalului de Film Experimental (BIEFF) --Eisenstein in Guanajuato-- nu te menajează deloc dacă îţi repugnă poveştile amoroase (fie ele şi lirice) având ca protagonişti doi bărbaţi. În schimb, dacă nu ai probleme în a vedea şi partea afectivă dincolo de scenele unei relaţii carnale ce i-ar face pe haterii huligani să rupă scaunele din sală (norocul spectatorilor că aceştia nu au auzit de BIEFF), atunci vei avea parte de un film nonconformist şi plin de umor despre căutările şi rătăcirile unui artist inocnic. Sexualitatea, miturile precolumbiene despre iniţiere, viaţă şi moarte sau căutarea inspiraţiei artistice în ţinuturi exotice urmate de transformări interioare benefice creaţiei se amestecă într-o abordare candidă şi ludică a relaţiei dintre sexualitate, excentricitate, artă şi tabu.
Regizorul Peter Greenaway nu pare să aibă vreo reţinere şi exprimă exact ce-i trece prin minte când vrea să abordeze partea iconoclastă din psihicul unui artist devenit monument, cum este şi zeul filmului mut sovietic. Nu poţi avea decât două tipuri de reacţii la vizionarea filmului. Să te bucuri de caricatura deloc umilitoare ce pare mai degrabă o umanizare plină de compasiune a statuii rigide construite de un mit al societăţii comuniste. Să guşti umorul bine alimentat de intepretarea actorului Elmer Back şi să apreciezi modul în care Greenaway a jonglat cu stereotipurile culturale şi sexuale încât să nu-ţi provoace repulsie. Totodată, dacă faci parte din tabăra celor oripilaţi de scenele incandescente, ai putea să deteşti protagonistul tocmai datorită unei viziuni ce leagă actul creaţiei de subteranele unei sexualităţi tabu, greu de acceptat încă în ţara lui Eisenstein (şi nu numai). Indiferent de ce parte ai fi, dacă alegi să rămâi până la sfârşitul filmului, nu poţi nega tonul neaşteptat de sentimental şi nostalgic. Datorită acestui ton, vezi din alt unghi metamorfoza relaţiei ce nu promitea să depăşească stadiul carnal. Legătura dintre marele cineast şi un intelectual mexican şarmant se transformă într-un dialog referitor la relaţia dintre mit, erotism şi întâlnirea cu stranietatea păgână a sălbaticului simbolizat de ieşirea din zona de confort a familiarului asociat cu spaţiul cultural al ţinutului de baştină.
Dar cine este Eiseinstein? Regizorul îţi dă de înţeles că n-ar trebui să te ruşineze această întrebare într-o lume în care istoria cinematografiei este ignorată în programa şcolară. De aceea are grijă, prin alăturarea unor imagini de arhivă, să-ţi prezinte pe scurt (fără să afecteze ritmul alert al filmului) identitatea acestui personaj atât de important. Descoperi un Eiseinstein curtat de producătorii de la Hollywood, apreciat de Charlie Chaplin, zeificat în Rusia lui Stalin pentru contribuţia la triumful cinematografic al socialismului prin filmul dedicat revolutiei, dar primit ca un nabab al imperialismului în Mexicul unde amintirea tovarăşului Troţki este încă vie.
Eisenstein este nimeni altul decât titanul filmului mut, care şi-a permis luxul de a sparge felinarele capitalei sovietice încât să le dea de lucru angajaţilor de la salubritate, doar pentru a reproduce furia şi răzvrătirea furibundă a popurului asuprit şi eliberat de Lenin. Filmul său despre revoluţia lui Lenin, al cărui titlu a fost tradus în engleză prin Ten Days That Shook The World, i-a purtat faima până în Mexic. Doar că, în ţara cactuşilor şi a lui Pancho Villa, cineastul rus îi va aduce un omagiu lubric revoluţiei prin ruperea cu propriul trecut pudic. Un trecut ascuns, necontaminat de frenezia erotică decât atunci când putea fi sublimată în creaţiile cultural-artistice apreciate de tovarăşul Stalin care, în cele din urmă, îi dă voie să plece în Mexic pentru a se bucura de acele zile ce aveau să-l schimbe. Zile pline de explorări ce nu puteau fi subiectul unui film care să ruleze şi în URSS.
Venit din lumea unei încrâncenări mohorâte şi a unui limbaj de lemn sărăcit de teroare, Eiseinstein, pe care Elmer Back îl transformă într-un copil mare şi într-un sentimental adorabil ascuns în spatele unui teribilism adolescentin, va cunoaşte binefacerile unei alte lumi, una îndepărtată şi însorită. Nu vei găsi un bolşevic aprig, ci un excentric ludic, pe care nici autorităţile ce-şi trimit avertismentele prin secretara lui rămasă la Moscova nu-l pot face să revină cu picioarele pe pământul revoluţiei, după ce în Mexic se întâlneşte cu tentaţiile a tot ceea ce este străin şi frenetic, departe de tentaculele cenzurii şi ale gulagului.
În Mexic, unde spera să se inspire din cultul morţilor păstrat de urmaşii aztecilor din oraşul Guanajuato, Eiseinstein este readus la viaţă prin întâlnirea cu Palomino Canedo (Luis Alberti). Bărbatul specializat în istoria religiilor, dar impresiona mai mult prin alura unui dansator de tango decât a unui profesor exigent cu elevul străin. Cel ce-i va servi drept ghid îşi va îndeplini menirea înţeleasă într-un sens ezoteric-iniţiatic. Se va implica personal în călăuzirea erotică a cineastului prins cu o vastă galerie de reproduceri fotografice ale nudurilor masculine din istoria artei când i-a fost percheziţionată valiza. Ghidul intuieşte teama lui Eisenstein de a-şi asuma fizic propria orientare sexuală fără a mai sublima erotismul în glume fără perdea, ce-ţi amintesc de acel regizor din romanul lui Alberto Moravia, care se temea de irosirea energiei creatoare în actul sexual. De aceea profesorul mexican îi oferă o iniţiere bruscă, şocantă pentru anumiţi spectatori, dar salvată de la scabros prin replicile pline de umor cu trimiteri la cucerirea precolumbienilor şi la triumful revoluţiei bolşevice.
Prin întâlnirile erotice, personajele încep să parodieze toate lucrurile sacre, de la simbolurile propagandei sovietice la dramele băştinaşilor supuşi de conchistadori, de parcă sexul ar fi un performance subversiv ce deturnează manifestul politic gata să acapareze orice act de creaţie în societăţile totalitare. În istoria secretă a vieţii lui Eisenstein, aşa cum o redă Greenaway, evenimentele au un alt deznodământ. Europeanul este cucerit de urmaşul precolumbienilor, devenit simbolul a tot ceea ce este liber, viril, curajos, vital, întunecat şi necunoscut. Protagonistul mexican transformă prima întâlnire cu timidul Eisenstein, ce mimează teribilismul unui copil mare cu aere de excentric, într-o scenă care aminteşte de comediile despre ezitările unui virgin nimerit din greşeală în Tijuana, unde este asaltat de avansurile unei profesioniste. În ţara unde miturile sunt la ele acasă, pe străzi şi în fiecare discuţie, iar moartea un ritual de trecere, până şi ideile freudiene despre sexualitatea reprimată, sublimare, artă şi refulare iau forma unei metafore contaminate de interpretările magice ale riturilor de iniţiere.
Ar fi nedrept să reduci Eisenstein in Guanajuato la o tentativă de răzvrătire cinematografică împotriva limitelor moralei tradiţionale printr-o prezentare a explorărilor homosexuale din lumea secretă a lui Eisenstein. Peter Greenaway se foloseşte de acest detaliu tabu -deloc subtil în filmul său ce prezintă o expunere incandescentă a relaţiei dintre cineastul sovietic şi profesorul mexican ce-i servea drept ghid -- tocmai pentru a transforma erotismul carnal într-o reflecţie asupra dificultăţilor de a face un film de autor provocator când libertatea artistului este limitată de finanţare, cenzură sau de contextul istoric nepregătit pentru o viziune nonconformistă, experimentală.
Eisenstein in Guanajuato este de fapt cronica unei aventurări într-o lume necunoscută, unde graniţele între halucinant şi real, între modern şi ancestral sunt ambigue. O lume în care autodescoperirea dublată de găsirea unor noi surse de inspiraţie devine o călătorie iniţiatică în universul arhetipurilor şi al simbolurilor. Acestea nu sunt decodificate prin explicaţii enciclopedice. Sunt în schimb prezente în imaginile unei procesiuni felliniene cu măşti şi costume tradiţionale, în plimbările printr-un muzeu al mumiilor ce amintesc de sacrificiile din legendele aztece şi în discuţiile cvasiamuzante despre legătura dintre pierderea virginităţii, asumarea identităţii sexuale prin infruntarea fricii şi întâlnirea cu partea ascunsă a psihicului, ce-i permite erotismului neasumat, care induce teama de sine, să se manifeste prin evocarea miturilor. În filmul lui Greenaway, lumea de dincolo este mereu invocată prin adaptarea la simbolistica precolumbiană a teoriei despre Eros şi Thanatos, cele două dimensiuni ale psihicului ce nu permit negocierea. Deghizarea simbolurilor culturale occidentale în culorile exuberanţei locale ce dă în clocot sub soarele arzător al Mexicului ar putea fi comparată fantezist cu apariţia lui Freud în mijlocul detaliilor aztece dintr-un tablou al Fridei Kahlo, deşi regizorul nu recurge la vizualul unor cadre onirice, rămânând într-un registru ce se apropie mai degrabă de acele tentative de recreere a unei imagini de epocă.
Nu vei găsi în acest film reprezentări ale insolitului care să capete o nota aberantă demnă de o metamorfoză suprarealistă sau de realismul magic, în ciuda referirilor obsesive ale personajelor la miturile precolumbiene ce leagă sexualitatea de moarte şi de călătoria iniţiatică. Realitatea, cel puţin în aparenţă, rămâne la locul ei. Ba mai mult, ea este împănată cu imaginile familiare pe care publicul larg le atribuie Mexicului din vremea Fridei: urmaşi ai lui Pancho Villa, cu sombrero şi poncho, gata de a răpi nişte celebrităţi pentru o recompensă, ca într-un western, discrepanţa socială între autohtoni şi urmaşii conchistadorilor, fantomele colonialismului, casele în culori tari, întinse de-a lungul străduţelor înguste, faţadele unor biserici hispanice rămase de pe vremea lui Cortes, ţinutele vesele şi detaliile ce luminează cadrele prin nuanţele prezente în florile din părul Fridei. Nici un clişeu nu lipseşte din acest Mexic împărţit între lumea exterioară de sub soarele orbitor şi luminile aurii din somptuoasa cameră de hotel rezervată lui Eisenstein, ce seamănă mai mult cu sala unei opere în stil baroc, tocmai bună pentru a fi prădată şi devastată de bolşevicii din filmele sale. Dar Peter Greenaway ştie cum să oprească avântul clişeelor dincolo de rolul lor în a facilita o familiarizare a spectatorului cu o lume ce s-ar putea să conţină şi elemente sau referinţe culturale necunoscute.
Regizorul transformă fiecare detaliu iconic într-unul ce poate fi exploatat pentru a face trecerea către mit sau pentru a face din extravaganta cameră de hotel a lui Eisenstein decorul unui performance subversiv şi amuzant cu trimiteri la Hamlet. Personajele ajung să gliseze către o lume a inconştientului prin interpretarea ideii de siesta ca formă a unei scufundări ce permite amorţirea vigilenţei necesare autocenzurii, autocontrolului. La rândul său, amantul exotic începe iniţierea prin cultul siestei, ce permite împărţirea zilei în două printr-un somn ce alungă epuizarea provocată de arşiţă, fiind atât de aproape de călătoria mitică într-o altă lume.
Ce vezi de fapt? O incursiune în etapa în care un cineast îşi caută inspiraţia şi noi sponsori pentru a-i oferi fondurile necesare (că tot suntem în zona filmelor nonconformiste fără potenţial de blockbuster)? Un dialog vizual cu simbolurile culturale şi reprezentarea lor cinematografică, sau cu modul în care cinematografia manipulează percepţia (prin împărtirea ecranului în trei imagini, unele color, altele alb-negru, care prezintă unghiuri diferite asupra unei scene similare)? O reverie carnală în culorile din ţinutele Fridei Kahlo? O reflecţie asupra relaţiei dintre autodescoperire, creaţie şi erotism, trecută prin universul magico-religios al precolumbienilor? O satiră nemiloasă. Un spectacol cinematografic gata să dea de pământ cu statuile de pe soclu? Poate un alt film prin care Peter Greenaway îşi face de cap, fără a-i păsa de indignările celor din jur, de regulile îmbălsămării enciclopedice prin care se scot organele ce-l leagă pe artist de plăcerile vulgare pentru a rămâne ţeapăn când este canonizat? Sau o joacă fără noimă cu ipocrizia ce vrea să asaneze biografia unui artist inconic? Poţi crede exact ce vrei, Peter Greenaway nu se sinchiseşte să te conduca pe un anumit drum al interpretării oferite filmului său. Nu are pretenţii elitiste, deşi trebuie să fi citit măcar câteva rânduri despre teoria lui Freud şi despre psihanaliză, sau măcar despre miturile aztecilor, pentru a-i înţelege filmul.
Eisenstein in Guanajuato este accesibil datorită locurilor comune expuse vizual, dar fără a deveni comercial. O singură condiţie îţi pune Greenaway: aceea de a respecta (dacă nu poţi accepta) dreptul unui artist de a fi el însuşi, de a se bucura de un scurt episod în care degringolada simţurilor şi a Erosului devine singura oază de libertate ce uneşte corpul de imaginaţie, permisă unui artist ce a depins totuşi de arbitrarul politicului din lumea guvernată de un dictator paranoic.
Pelicula Eisenstein in Guanajuato a închis ediţia din 2016 a Bucharest International Experimental Film Festival (BIEFF).
Sursa imaginilor: Films Boutique
LYTE video
