Fiecare dintre cele 27 de proze scurte adunate în volumul Dragoste la 17,50 $. Poveşti despre viaţa din groapă, traduse de Cristian Neagoe, poate fi considerată degetul mijlociu arătat Americii postbelice de către zeul destrăbălării murdare. Iar gestul obscen este însoţit de nonşalanţa, aroganţa şi acea siguranţă de sine din arsenalul celui care se crede singurul îndreptăţit să-l facă şi apoi să mai fie declarat şi unul dintre cei mai mari scriitori ai ţării sale, ale cărei valori sunt violentate în fel şi chip în cărţile sale.
Lui Bukowski i se iartă orice abatere de la morală, de la normalitatea unanim acceptată, de la dragostea de patrie sau de la respectul pentru sexul opus, plus orice rând blasfemic, atâta vreme cât scrie ce îi vine, cum îi vine. Cuvintele sale vorbesc dezinhibat despre tot ce alţii păstrează doar pentru ei, din cauza pudorii sau a fricii de respingere. Lectura acestui volum, pe lângă umorul cinic împroşcat fără limite, furnizează şi defularea căutată atâta timp de toţi duşmanii establishmentului. Vor ajunge să fraternizeze cu el mai ales aceia ce nu îşi permit luxul de a-şi reduce viaţa la o maşină de scris, care merge cel mai bine după mahmureli şi relaţii pasagere consumate în camere închiriate, până se prinde proprietarul că suma necesară şederii nu a mai fost achitată.
Charles Bukowski scrie despre o Americă pe care ai vedea-o mai degrabă într-un film proiectat la festivalurile independente. Bukowski ar făcut parte din tagma regizorilor ce nu se sfiesc să-ţi prezinte amestecul dintre sordid şi inocenţa ferfeniţită, care mai trimite un licăr sentimental din lumea în care toate femeile sunt condamnate la un singur statut – de târfe ieftine, iar bărbaţii la unul puţin mai nuanţat – de alcooolic incurabil, parior lăsat baltă de noroc, nomad priapic, afemeiat colecţionar de boli, poet cu job de zi prost plătit şi rătăciri nocturne la graniţa cu delirul. Şi tocmai din acest amestec înspăimântător şi fetid pentru cititorii având biografii onorabile iese la suprafaţă un talent rar în concentrarea existenţelor tumultuoase în doar câteva pagini. Este un talent datorită căruia, în loc să fie izolat în lumea celor de cea mai joasă speţă, Bukowski este pus pe acelaşi piedestal cu Hemingway, căruia şi-ar dori să-i tragă o cotonogeală pe cinste, apoi să-i fure şi femeile (cum ar face-o un personaj).
Dacă nu te-ai mai întâlnit cu proza lui Bukowski până acum, aceste povestiri pot fi o doză-şoc de realism american găsit în zonele rău famate din oraşul celebrităţilor – Los Angeles. Te pot scârbi, revolta, zgudui până la insuportabil (mai ales pasajele dedicate femeilor) sau te pot amuza, făcându-te să crezi până la urmă că brutalitatea unor scene este de fapt o satiră-simbol menită să demaşte ipocrizia societăţii americane. Bukowski şi-a găsit să râdă tocmai de acea ispititoare societate americană aflată în plin avânt al dezvoltării postbelice, unde consumul şi adaptarea ascundeau nişte subterane scandaloase. O singură certitudine vei avea în mijlocul acestor stări amestecate, prin care te raportezi la proza lui Bukowski: nu te vei plictisi.
Idolul marginalilor, poetul bahic şi porcos al femeilor damnate, considerat un Hemingway lipsit de fundalul strălucitor al interbelicului şi un Hanry Miller hipersexual, are o imaginaţie foarte bogată. Una îndreptată caustic în direcţia unui comic despărţit de grotesc şi tragic de o membrană atât de subţire, încât ameninţă să provoace o hemoragie în conştiinţa unui cititor sfios, ce nu s-a mai aventurat până acum în lumea celor fără speranţă. Totuşi, atunci când scrie despre cei marginalizaţi şi condamnaţi la nomadismul expulzatului din sistemul impus de majoritate, Bukowski o face în stilul propriu, eliminând realismul dezolant al unui clasic rus, incizia naturalismului francez ori denunţul unui autor ce vrea să mobilizeze conştiinţele pentru a schimba ceva. Pe Bukowski îl interesează realismul nefiltrat atâta vreme cât îl poate dilata în peripluri absurde, în scene halucinante, descrise folosind concizia lucidă a lui Hemingway, sau în caricaturi demne de scenele unui film experimental în care fanteziile groteşti, firescul din cotidian şi oniricul pervers ajung să se întrepătrundă până la năucirea spectatorului.
Majoritatea povestirilor sunt frânturi sordid-amuzante din viaţa lui Henry Chinaski, faimosul personaj devenit un alter-ego al scriitorului. Chinaski face tot ce face şi creatorul său. Bea. Provoacă mereu scandaluri. Vânează femei. Scrie frenetic despre ce trăieşte. Are joburi enervante, unde întâlneşte proşti şi mai enervanţi. Umblă din speluncă-n speluncă. Are parte de glorie şi de zile cumplite, îşi duce la disperare chiriaşii ciufuţi după ce dă petreceri cu dubioşi, apoi bea iar şi iar, până când nimereşte în situaţii-limită, descrise cu apetitul pentru dezolarea transformată într-un spectacol delirant. Supliciul cotidian al lui Chinaski este un film comic pentru cititor, aşa cum şi-a dorit Bukowski, iar comedia unei existenţe anonime este de fapt comedia sulfuroasă a unei Americi, despre care unii ar îndrăzni să spună că este cea reală.
Protagonistul lui Bukowski boxează cu Hemingway şi aproape că-l face knock-out într-o după-amiază. Sfidează înfiorător demnitatea unor femei respectabile. Trece pe lângă moarte făcând glume autoironice. Se plimbă între văgăunile de la marginea oraşului strălucitor şi destinaţiile neverosimile, dar atât de lejer descrise, încât par desprinse din realitatea imediată. Când nu scrie, ia în derâdere tot ce are societatea anilor ’60-’70 mai demn de respect, de la artiştii rebeli ai contracurentului la tinerii hippioţi ce visau la pace, de la iubirea de patrie la angajamentul personal ce invită la sacrificiu.
Nimic nu mai e sfânt pentru acest mizantrop recalcitrant, care vede în fiecare dintre semeni o caricatură, un mort viu adaptat social, o frântură de ridicol sau un simulacru nereuşit de viaţă normală. Se ia de puştii rebeli, singurii consideraţi liberi în vremea lui, de oamenii la costum, de artiştii iconici ai generaţiei răzvrătite, de patrioţi, de cei plecaţi pe front, de cei rămaşi acasă, de cei fără speranţă şi mai ales de cei având prea multă. Şi o face cum ştie el mai bine: provocând stupoare, greaţă, dar şi hohote de râs, fără a face din tine un cinic abuzat de propria condiţie umană, aşa cum pare să fie el.
Editura Polirom, 2016
Citeşte şi Tales of Ordinary Madness – Bukowski, un maestru al sentimentalismului porcos
Men Without Women – Un Hemingway în cea mai bună formă sau despre istoria bărbatului obişnuit
Tales of Ordinary Madness – Bukowski, un maestru al sentimentalismului porcos
Men Without Women – Un Hemingway in cea mai buna forma sau despre istoria barbatului obisnuit
