Cele mai ciudate 13 credinte si superstitii romanesti

0
7519

Cred sincer că aduce ghinion să cazi pe fereastra spartă de la etajul treisprezece al unei clădiri într-o vineri. Recunosc, în felul ăsta, sunt un superstițios. O pisică neagră îmi dă palpitații mai mari decât o mină antipersonal. Dacă trec pe sub o scară, sunt în stare să merg înapoi în mâini, în timp ce îmi scuip în sân, dacă așa scap de repercusiuni. Nu mă pun cu universul, așa că atunci când am auzit de reeditarea cărții Credințe și superstiții românești, de către editura Humanitas, am alergat până la prima librărie ca un spiriduş beat în căutare de încă un Guinness.

 

1. De întâlnești popă e rău, iar de vezi iepure, rău de tot. De-ți iese însă lup în cale, atunci îți merge bine.

E de înţeles, popa poate să-ţi ceară bani, iepurele iese rapid de prin tufişuri, te sperii şi poate faci un atac de cord, pe când lupul te scapă de toate. De cap, de mână, de ce apucă prima oară.

 

2. Cică cine fură pe lumea asta bostani pe lumea cealaltă e pus să-i ridice pe un deal , bostanii fiind mai mari și mai grei, când vrea să puie piciorul în vârf, îi scapă la vale, iar pleacă să-i ia și iar îi scapă.

Oare nu e deprimant să afli că Sisiful nostru e un hoţ de bostani?

3Când plouă cu soare, se crede că sunt multe fete necinstite, şi atunci băieţii cântă aşa:

Plouă, plouă

într-o casă nouă;

ouăle de lut,

fetele se…”

Joacă! Perverşilor.

4. Când ți s-a pișa cânele pe păreți însemnează că unul din soți nu prea trage cu casa, cățaua vestește patima femeii, cânele, pe a bărbatului. Când câinii simt așa ceva, apoi la cel necredincios soț nu se gudură când intră în ogradă.

Aşa că atunci când vă pune nevasta/soţul să cumpăraţi un câine, să ştiţi că bănuieşte ceva.

5. Când se toarnă un clopot, pentru ca să sune frumos, trebuie să se scornească o minciună mare care să colinde multă lume și s-o minuneze.

Un gând bun de avut la sărbători, când auzi câte un clopot: Ding L-am cunoscut pe Napoleon. Dong Câinele mi-a mâncat tema. Ding Blugii ăştia nu te fac să pari grasă.

6. Se crede că dacă un copil noaptea nu poate dormi, apoi e bine a lua de la o scroafă cu purcei baligă de-a purceilor, și să se pună sub perna copilului, si apoi el va dormi așa de bine, cum dorm purceii.

              

7. Dacă cutare om freacă cu degetul dinții unui om mort și pe urmă freacă cu acela dinții proprii, nu-l mai dor dinții în veci.

 

E efectul formolului luat de la mort.

 

8Pentru a purcede grea bea boașele unui iepure și matca (uter) unei iepuroaicei, pisate mărunt și ținute nouă zile în rachiu la căldură. După a noua zi, bărbatul bea sămânță de iepure, iar nevasta, cea de iepuroaică.

Mexicanii au tequila cu scorpioni, noi avem asta.

9. Când feciorul pleacă la pețit sau la logodnă, mama aruncă pe el o pisică, ca să se țină fata de el ca pisica.

                    

10Când pentru întâia dată intri într-un oraș, să iei o piatră în gură.

Ca să simți gustul orașului.

11. Când se lasă post la 1 martie, să mături prin casă și să arunci gunoiul până la ziuă, pe la vecini, cu capul gol și dezbrăcată până-n brâu, ca să se ducă purecii, și să zici de trei ori: Marta la noi în casă, purecii la megieși.

Un soi de să moară capra vecinului, dar pe jumate dezbrăcată.

12Primăvara, când ieși dimineața afară fără să fi gustat ceva și auzi cucul pentru prima dată, te-a spurcat și-ți miroase gura. Asemenea, când te spurcă pupăza, îți miros dinții toată vara a cuibar de pupăză. De aceea e bine să iei măcar o firmitură pe limbă.

Sau să te speli pe dinţi.

    13. Dacă se naște copilul cu testicule mari, i se pune în scăldătoare o nucă mică și scad. La fete se pune ca să nu le crească mari țâțele.

    Cartea e plină de bijuterii de genul ăsta. Să o căutați.

                                                      

         Editura Humanitas

                   După Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu

                         Ediţie de Irina Nicolau şi Carmen Mihalache

           

     

                                                       

    LASĂ UN COMENTARIU

    Please enter your comment!
    Please enter your name here