Scrisă de unul dintre cei mai apreciaţi şi citiţi autori chinezi actuali, Cei trei regi este o carte esenţială pentru cei fascinaţi de istoria şi de cultura Chinei.
Mulţi occidentali au descoperit China fie prin intermediul picturilor pe mătase în care delicateţea este redată prin linii viguroase, fie ascultând cu nesaţ poveştile despre fastul de care se bucurau împăraţii în palatele opulente, unde erau bine primiţi şi artiştii adulaţi. La rândul său un artist complex – pictor, scriitor, scenarist şi poet – A Cheng şi-a propus, în cele trei nuvele ce alcătuiesc acest volum, să îţi arate ce se află de fapt în spatele tuturor elementelor estetice prin care arta şi civilizaţia Chinei au cucerit atâţia occidentali.
A Cheng s-a folosit de pasiunea pentru jocul minţii a personajului din Regele Şahului, de respectul solemn faţă de natură al fostului soldat din Regele Copacilor şi de încercarea profesorului din Regele Copiilor de a le oferi elevilor săraci o şansă la educaţie pentru a te face să descoperi sufletul chinez, strâns legat de moştenirea confucianistă şi daoistă pe care Mao Zedung şi comuniştii au vrut să o stârpească.
Deşi pleacă de la evenimentele unei realităţi terne din timpul Revoluţiei Culturale, A Cheng te face să descoperi o altă dimensiune, mult mai fertilă şi profundă, având rădăcini în miturile şi principiile filosofiei chineze. Fiecare nuvelă ascunde, în spatele scenelor cotidiene, un mesaj care demonstrează că nu poţi dezrădăcina prin teroare sufletul chinez privându-l de tâlcurile şi de armonia propovăduite cu mii de ani în urmă.
Personajele principale din nuvelele care alcătuiesc volumul Cei trei regi devin un simbol al rezistenţei de care a dat dovadă chinezul simplu atunci când partidul comunist a vrut să-i reducă orizontul spiritual la o lume cotidiană simplificată până la austeritatea care de obicei abrutizează. Chinezul obişnuit, despre care scrie A Cheng, şi-a căutat un refugiu în vechile învăţături pentru a nu se lăsa contaminat de lozinci tâmpe ori de îndemnuri absurde la lupta de clasă şi la reeducarea prin renunţarea la valorile moştenite de la filosofii antici.
Publicarea în anii ’80 a celor trei nuvele a fost o revelaţie pentru cititorii din China, deveniţi imediat admiratorii lui A Cheng. S-a vorbit chiar şi despre o febră A Cheng în rândul cititorilor împătimiţi. Aceştia au descoperit încântaţi o nouă abordare a unui subiect incomod, care atrăgea blamul autorităţilor asupra oricărui autor ce îndrăznea să-l abordeze caustic şi fără menajamente la adresa puterii despotice. Subiectul era legat de traumele colective rămase în urma Revoluţiei Culturale prin care Mao a încercat reeducarea în masă a chinezilor odată cu deformarea memoriei în care erau adăpostite toate învăţăturile benefice din trecut.
În loc să ofere o proză de un realism brutal, cu scene apăsătoare în care spiritul şi conştiinţa omului sunt zdrobite de activiştii deveniţi apostolii Revoluţiei Culturale, aşa cum descoperi în romanele În viaţă sau Cronica unui negustor de sânge, A Cheng a oferit o viziune liniştitoare precum o pictură chineză din vechime ce reprezintă un peisaj calm pe fundalul unui cer misterios. Adoptarea unui ton cald şi blând nu înseamnă o îndulcire naivă a realităţii bântuite de traumele colective. Doar că scriitorul A Cheng a preferat să nu arate portretul sumbru al unui chinez învins, deformat de propagandă, ci mai degrabă o imagine optimistă a celui hotărât să îşi păstreze spiritul liber, aşa cum l-au învăţat maeştri daoişti, care încercau să conecteze armonios elementele vieţii, dar mai ales omul cu natura (cum vei descoperi şi în Regele Copacilor).
Pentru A Cheng, rezistenţa împotriva ravagiilor din timpul Revoluţiei Culturale a însemnat în primul rând salvarea moştenirii culturale, a unei normalităţi în acord cu principiile filosofiei orientale ce îndemnă la solidaritate, răbdare, calm, deschidere spre voluptăţile spiritului şi armonia dintre sine şi natură. Toate personajele sale fac parte din categoria tinerilor obligaţi să petreacă ani buni muncind în satele chineze, pentru a învăţa de la ţărani ce înseamnă adevărata muncă. Forţaţi să se re-educe prin renunţarea la preocupările intelectuale în favoarea activităţilor sănătoase în viziunea Partidului, tinerii din cele trei nuvele au parte până la urmă de revelaţiile oferite de personajele ce trăiesc în armonia propovăduită tocmai de maeştri chinezi pe care activiştii de partid îi reneagă schilodind memoria chinezului nou, clădit după valorile comuniste.
Noul chinez făurit de comunism nu mai avea nevoie de învăţăturile spirituale, considerate perimate. Nu avea nevoie nici de cărţile generaţiilor trecute, nici de cuvântul cer şi nici de credinţa în existenţa legăturii dintre om şi pădurea seculară ce trebuia rasă de pe faţa pământului pentru a se planta arbori noi, consideraţi a fi mai folositori. În Regele Copacilor vei descoperi un personaj demn, care încearcă să împiedice tăierea unui arbore vechi de sute de ani, care domina solemn peisajul prin coroana intimidantă. Încercarea lui de a proteja copacul secular este considerată rodul unor superstiţii aberante, care opreau dezvoltarea noii Chine progresiste.
Citind nuvela despre conflictul dintre aspiraţia spre armonia din relaţia cu natura şi nişte creiere spălate de propagandă vei descoperi cât de importantă este aceast carte pentru memoria colectivă. Prin mesajele alegorice oferite de cele trei nuvele, A Cheng te ajută să înţelegi adevărata dimensiune a încercării de a simplifica, prin dictatură, universul uman, pe care unii conducători l-au vrut deposedat de preocuparea pentru spirit, pentru transcendenţă.
În Regele Şahului cei pasionaţi de jocul minţii vor descoperi captivaţi legătura dintre mişcările inspirate ale pieselor şi principiile ce ţin de armonia dintre Yin şi Yang. Deşi Partidul vrea din răsputeri să educe noul tineret căruia îi tot repetă că vechile învăţături daoiste sunt demodate, jucătorii de şah îl ascultă cu mult interes pe cel dornic de a le prezenta beneficiile vechilor învăţături, acele învăţături ce le disciplinează mintea şi le şlefuiesc spiritul, şi care au depăşit graniţele Chinei.
A Cheng nu uită nici de ipocrizia regimului comunist atunci când susţinea că promovează egalitatea ca formă a dreptăţii. În nuvela Regele Copiilor, un profesor dintr-un sat descoperă că elevilor nu li se dădeau nici măcar manuale, în schimb erau alocate destule resurse pentru materialele de propagandă.
Ce te impresionează cel mai mult la aceste nuvele pline de mesaje alegorice este puterea lui A Cheng de a-şi înfrâna ispita de a denunţa răspicat un regim ticălos, alegand un ton ce reflectă mai degrabă duioşia personajelor sale, care par acei tineri naivi nimeriţi în mijlocul unor schimbări pe care nu le înţeleg. Furia revoltei este înlocuită cu forţa tăcută a solidarităţii umane dublate de compasiunea delicată atunci când neputinţa înghite orice formă de opoziţie în faţa dezastrului abătut peste foarte multe ţări după ce s-a încheiat Al Doilea Război Mondial.
Citeşte şi Femeia cu buchetul de flori şi alte povestiri – China mai crede în satiră
O undiţă pentru bunicul meu – Plăcerea lecturii se ascunde în detaliile poetice
O undita pentru bunicul meu – Placerea lecturii se ascunde in detaliile poetice
