Dacă vi s-a părut vreodată că basmele pentru oameni mari (chiar și cei mai romantici dintre ei) care au finaluri de genul „și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți” sunt frustrante și ridică mai multe întrebări decât restul poveștii, filmul lui Richard Linklater invită publicul la after party-ul unei idile, când ea are deja machiajul întins, iar el- papillonul desfăcut.
Celine (Julie Delpy) și Jesse (Ethan Hawke) se cunosc în Before Sunrise (1995) și se îndrăgostesc pe nepusă masă, după ce colindă străzile Vienei pentru o zi. Se reîntălnesc abia peste câțiva ani, în Before Sunset (2004), după ce el scrie un roman despre idila lor și ajunge în Paris, orașul ei, să îl promoveze. Din păcate pentru ea, valiza lui Jesse nu conținea doar exemplare din cartea lui, ci și o soție și un copil la care nu se poate ști dacă va renunța pentru a reînnoda povestea de dragoste cu Celine. Finalurile celor două filme sunt ambele deschise; dacă ești romantic, vei spera că rămân împreună, iar dacă ești cinic, vei crede că se vor despărți.
Before Midnight pare, în primă fază, un pariu câștigat de romantici; cinicii vor râde pe parcursul filmului și vor râde mai bine. La 18 ani după ce s-au cunoscut, Celine și Jesse sunt împreună (deși necăsătoriți) și au gemene. Jesse divorțase de soția sa cu care nu mai avea de mult o relație romantică, se mutase la Paris cu Celine și continuă să scrie, inspirat de muza sa. Frustrările celor doi părinți trecuți de 40 de ani sunt ca pietrele de pe fundul unei ape repezi de munte: se văd atunci când apa este limpede, adică în primul moment de intimitate pe care cei doi îl au într-o vacanță în Grecia, când petrec o noapte la hotel, iar prietenii pe care îi vizitează au grijă de gemene.
Totul începe după ce, ajunși la hotel, momentul de intimitate le este întrerupt de un telefon din partea lui Hank (Seamus Davey- Fitzpatrick), fiul lui Jesse din căsătoria precedentă, care îi anunță pe cei doi că a ajuns cu bine în Londra, de unde trebuia să ia următorul avion către SUA. Ruperea de ritm îi oferă lui Jesse pretextul de a începe să vorbească despre lucrul pe care îl bănuim încă din prima scenă: se simte vinovat pentru absența din viața lui Hank, așa cum lasă de înțeles îmbrățișarea prelungă din aeroport de la începutul filmului din a cărei strânsoare el nu vrea să își slăbească fiul. Jesse dorește să îi ceară Celinei să se mute la Chicago pentru restul adolescenței lui Hank, chiar dacă aceasta tocmai urma să își înceapă job-ul de vis în Paris. Pentru Celine, aceasta este picătura care umple paharul, după ce timp de zece ani ajunsese să fie, împotriva firii ei boeme și convingerilor sale feministe, o mamă aproape full-time.
Reproșurile ei și justificările lui au aceeași savoare ca flirturile lor din primele două filme ale seriei, numai că subînțelesurile sunt amare și trădează vise frânte și renunțări. Celine îi reproșează partenerului ei insensibilitatea la idealurile ei și realizările lui profesionale, posibile tot datorită inspirației pe care i-o insuflă ea, iar Jesse îi amintește că este probabil singurul bărbat capabil să îi suporte toate izbucnirile. Schimbul de replici acide se întrezărește încă de la prânzul la prietenii greci la care sunt invitați, când ea începe să îl tachineze pe Jesse, prefăcându-se că este o femeie ușoară care flirtează cu el tocmai pentru că este scriitor.
Farmecul înțepăturilor dintre cei doi, datorat și faptului că el îi intră în joc, deschid o discuție între cele trei cupluri aflate la masă, care reprezintă cele trei vârste ale iubirii; are loc un schimb de opinii despre dragoste din care romantismul iese cam șifonat, iar Celine și Jesse înghit în sec: deși conflictul clocotește de atunci în ei, nu sunt dispuși să renunțe la idealurile lor și tac chitic. Finalul este la fel de ambiguu și frumos, după cum ne obișnuise Linklater.
