Cum arată geniul oare? Se vede în modul în care se mișcă sau pe fața artistului de geniu? Acesta era jocul pe care Salieri, compozitorul-rival al lui Mozart îl juca cu el însuși, în timp ce se plimba prin sala de bal din Viena, încercând să își dea seama care dintre invitați este Amadeus Mozart. Pănă la urmă, trebuie dacă ai scris primul concert la patru ani să ai un je-ne-sais-quoi al tău care să te dea în vileag.
Avea dreptate, Mozart era genul de om care să îți atragă atenția la prima vedere, însă nu așa cum și l-ar fi închipuit Salieri, probabil grav și conștient de sine. Dimpotrivă, regizorul ceh Milos Forman (One Flew Over a Cuckoo’s Nest, 1975) și Peter Shaffer, care a adaptat pentru film scenariul pornind de la piesa de pe Broadway, și-au imaginat un Mozart cu un râs isteric, o perucă blond-roz și o atitudine jucăuș-sfidătoare.
Tom Hulce, cel care îl interpretează pe Amadeus, reușește să lege atât de bine și convingător geniul de toate aceste elemente excentrice, încât spectatorul nu își pune semne de întrebare legate nici măcar de accentul său de yankeu, în contrast cu cel al celorlalte personaje.
Firul epic se derulează din perspectiva rivalului lui Mozart, retrospectiv. Filmul începe cu confesiunea unui Salieri nebun și bătrân care pare să fie consumat de regrete pentru că el ar fi fost cel care l-a omorât pe Mozart – cel pentru care simțise o rivalitate amestecată cu idolatrie toată viața. (Această luptă cu sine a lui Salieri mă face să mă gândesc la ceea ce a spus cândva Bing Crosby despre Frank Sinatra: „Frank are genul de voce care apare o dată în viață. Dar de ce a trebuit să apară în viața mea?”) Suntem apoi azvârliți într-o poveste care urmărește ultimii ani din viața lui Mozart, pe care i-a petrecut la Viena.
În film, Amadeus este înfățișat drept un copil teribil în corpul unui adult și, deși muzica lui atinsese maturitatea, celelalte arii din viața sa poartă amprenta unei adolescențe oprite în loc. Pare un rock star al muzicii clasice, cu energia sa debordantă, imaginea tatălui său mort care se întoarce să îl bântuie și infidelitățile față de soția sa, Constantze, pe care o iubește foarte mult, de altfel.
Cel mai interesant personaj din film este însă Salieri (iar interpretarea lui F. Murray Abraham a fost răsplătită cu Oscar pentru Cel Mai Bun Actor): este destul de înzestrat pentru a recunoaște geniul lui Mozart, însă gelozia îl face să pună la cale un plan prin care să se descotorosească de rivalul său, nu fără a resimți remușcări sau a crede că Dumnezeu l-a părăsit. Una dintre scenele-cheie din film care surprinde relația dintre cei doi este cea în care, pe patul de moarte, Mozart, prea epuizat pentru a mai scrie el însuși, îi dicteaza lui Salieri recviem-ul Lacrimosa. Vedem aici un geniu care își dă ultima suflare pentru opera sa și un pretendent la gloria celui dintâi care scrie obedient, invidios și lacom.
Amadeus nu este nici pe departe o biografie exactă a compozitorului, iar filmul folosește mici picanterii consemnate istoric numai pentru ca povestea să-și ia zborul din realitate către tărâmurile închipuite ale lui Milos Forman. Muzica este poate personajul principal al filmului cel mai fidel realității, acea muzică a lui Mozart despre care, la început, se spunea că „are prea multe note”.
