Arsmonitor anunță deschiderea celei de-a doua expoziții din programul curatorial al anului 2026, care marchează noua colaborare a galeriei cu artista Anca Mureșan, intitulată „Pictura deschisă”, în perioada 26 martie – 7 mai.
Una dintre cele mai distincte personalități din pictura contemporană românească, al cărei debut începe imediat după 1990, Anca Mureșan prezintă o selecție de lucrări realizate în ultimii ani în Düsseldorf, pe care le expune pentru prima oară în București. Personala Ancăi Mureșan „Pictura deschisă” invită privitorul la o întâlnire specială cu 11 instanțe, așa cum își numește artista lucrările, reprezentative pentru opera ei de maturitate.
Marcată de tranziția anilor 2000, cu o carieră împărțită între Germania și România, opera Ancăi Mureșan a evoluat ca o mărturie fidelă a frământărilor personale pe parcursul turnurilor politice și sociale care au marcat istoria ultimelor două decade.
Practica ei artistică se dezvoltă printr-un continuu dialog analitic între sine și pictură, pe cât de subtil și sensibil, pe atât de profund și violent. Temele ei recurente ating probleme precum memoria, tensiunile istorice și nevoia de a fi permanent în prezent. Pentru Anca Mureșan pictura nu este un exercițiu formal, ci un mod de viață, o formă de reflecție vizuală asupra existenței, fragilității și spațiului interior. Artista nu caută finalitatea reprezentării sau narațiunea explicită, chiar dacă pornește de la acestea, ci alege să exprime stări de neliniște, de suspensie, de cercetare.
Expoziția „Pictura deschisă” marchează un moment important pentru extinderea portofoliului de artiști ai galeriei Arsmonitor cu Anca Mureșan, alături de Florin Mitroi, Pavel Ilie, Gili Mocanu, Eva Chapkin, Răzvan Neagoe și Magdalena și Bogdan Pelmuș. De la deschidere, Arsmonitor a avut plăcerea să expună și alți artiști importanți, printre care: Dumitru Gorzo, Teodor Graur, Nicu Ilfoveanu, Radu Pandele, Carmen și Gheorghe Rasovszky, Mircea Suciu, Victoria și Marian Zidaru.
Arsmonitor este prima galerie de artă deschisă în Casa Presei Libere în 2023, fiind o inițiativă exclusiv privată, susținută de Mia Munteanu, antreprenor, și Silviu Pădurariu, curator.
____
Anca Mureșan (n. 1965, București) este o artistă vizuală care trăiește între București și Düsseldorf. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București (promoția 1991), cu specializare în cadrul secției de pictură sub îndrumarea unor artiști precum Constantin Blendea, Marin Gherasim și Florin Mitroi. Mai târziu, a urmat studii la Kunstakademie Düsseldorf, devenind Meisterschülerin a profesorului Konrad Klapheck, obținând Akademiebrief în 2000.
De-a lungul carierei, Anca Mureșan a prezentat o serie de expoziții importante, atât în România, cât și în Germania. Dintre cele mai relevante: Pas impas (Palatul Mogoșoaia, 2010), Fell ein! (Alte Post, Düsseldorf, 2005), precum și intervenții în spațiu și proiecte performative recente, precum proiectul „Galleria come opera d’arte – Painting as Performance” la IRCCU Veneția (2020).



























