Când Martin Scorsese a lansat filmul Casino în 1995, publicul a fost invitat într-o lume fascinantă, dar terifiantă, a Las Vegas-ului anilor ’70 și ’80. Nu era vorba doar despre jocuri de noroc, lumini de neon și câștiguri fabuloase, ci despre un ecosistem complex de putere, bani și violență, orchestrat din umbră de mafia din Midwest. Filmul rămâne o capodoperă cinematografică nu doar datorită regiei și a distribuției de excepție, ci și pentru modul crud și realist în care expune ascensiunea și căderea imperiilor clădite pe nisipul deșertului Nevada.
Pentru privitorul modern, obișnuit cu accesibilitatea jocurilor de noroc online, unde poți găsi oricând aparate gratis pentru divertisment pur, realitatea prezentată în film poate părea desprinsă dintr-o altă lume. Astăzi, jucătorii caută relaxare și distracție într-un mediu sigur, reglementat, însă în epoca descrisă de Scorsese, cazinoul era un câmp de luptă. În spatele fiecărei mese de blackjack și a fiecărui aparat de sloturi se ascundea o rețea invizibilă de influență, unde greșelile nu se plăteau doar cu bani, ci adesea cu viața.
Contextul istoric al cazinourilor controlate de mafie
Filmul Casino este bazat pe cartea de non-ficțiune a lui Nicholas Pileggi, Casino: Love and Honor in Las Vegas, și documentează epoca în care “The Outfit” (mafia din Chicago) controla cazinourile prin interpuși. În centrul acțiunii se află cazinoul fictiv “Tangiers”, bazat în realitate pe celebrul Stardust Resort and Casino.
Această perioadă istorică este definitorie pentru Las Vegas. Mafia folosea fondurile de pensii ale sindicatului camionagiilor (Teamsters) pentru a construi și renova cazinourile, iar profiturile erau “smântânite” (operațiune cunoscută sub numele de skimming) înainte de a fi raportate autorităților fiscale. Banii lichizi erau scoși din camera de numărare și trimiși direct șefilor mafioți din Kansas City, Chicago și Milwaukee.
Era o perioadă de aur pentru jucătorii profesioniști și escroci deopotrivă, dar și un moment de cotitură. Scorsese ilustrează perfect mecanismul prin care milioane de dolari dispăreau fără urmă, într-o vreme în care supravegherea digitală era inexistentă, iar totul se baza pe încredere și intimidare. Este ultimul capitol al “Vechiului Vegas” înainte ca marile corporații să transforme orașul într-o destinație turistică de familie.
Personajele memorabile: Sam „Ace” Rothstein, Ginger și Nicky Santoro
Succesul filmului se sprijină pe umerii a trei personaje gigantice, fiecare reprezentând o fațetă diferită a vieții din Vegas.
Sam „Ace” Rothstein
Interpretat magistral de Robert De Niro, Sam este creierul operațiunii. Bazat pe figura reală a lui Frank Rosenthal, Rothstein nu este un gangster în sensul tradițional, ci un geniu al cotelor și al pariurilor. El este perfecționistul care conduce Tangiers, asigurându-se că profiturile curg neîncetat. Obsesia lui pentru control este legendară – de la numărul de afine din brioșe până la greutatea zarurilor.
Pentru Sam, cazinoul era o mașinărie care trebuia să funcționeze perfect. El înțelegea psihologia jucătorului mai bine decât oricine. Deși pe vremea aceea nu existau opțiuni digitale moderne sau tematici variate precum celebrele păcănele Book of Ra, psihologia din spatele “păcănelelor” mecanice și a meselor verzi era aceeași: iluzia câștigului care ținea jucătorul captiv. Sam știa că, indiferent de norocul de moment al unui client, matematica era de partea casei, atâta timp cât jucătorul continua să joace.
Nicky Santoro
Joe Pesci îl aduce la viață pe Nicky Santoro (bazat pe Anthony Spilotro), prietenul din copilărie al lui Sam și protectorul său. Nicky reprezintă forța brută, violența necontrolată care, în cele din urmă, devine o problemă mai mare decât soluțiile pe care le oferă. Evoluția sa de la “soldat” loial la un lider local scăpat de sub control ilustrează perfect zicala că puterea corupe.
Ginger McKenna
Sharon Stone face rolul carierei sale ca Ginger, o fostă escroacă de lux care devine soția lui Sam. Ea simbolizează însăși esența Vegas-ului: strălucitoare, seducătoare, dar instabilă și, în final, tragică. Relația toxică dintre ea și Sam este motorul emoțional al filmului, demonstrând că nici măcar toți banii din lume nu pot cumpăra loialitatea sau fericirea.
Contrastul dintre imaginea strălucitoare și realitatea violentă
Ceea ce face Casino un film remarcabil este juxtapunerea continuă dintre opulență și brutalitate. Scorsese folosește o paletă vizuală vibrantă pentru a captura frumusețea superficială a Vegas-ului – costume scumpe, bijuterii sclipitoare, show-uri grandioase și cocktailuri fine. Însă, la o tăietură de montaj distanță, regizorul ne aruncă în deșertul arid, locul unde problemele se rezolvă definitiv.
Filmul nu glorifică violența, ci o prezintă ca pe un cost necesar al afacerilor în acea lume. Scenele brutale (cum ar fi cea a menghinei sau finalul din lanul de porumb) sunt menite să șocheze și să reamintească publicului sursa banilor care construiesc palatele de neon.
În concluzie, Casino (1995) rămâne o lecție de istorie cinematografică. Ne arată cum lăcomia, trădarea și orgoliul pot distruge chiar și cel mai profitabil imperiu. În timp ce astăzi ne putem bucura de jocurile de noroc într-un mediu sigur și controlat, filmul lui Scorsese rămâne o fereastră deschisă către un trecut sălbatic, unde prețul distracției era, uneori, mult prea mare.
