The Adventures of Cliff Booth (2026) – film nou cu Brad Pitt pe NETFLIX

0
13

The Adventures of Cliff Booth este noul film construit în jurul personajului interpretat de Brad Pitt în Once Upon a Time in Hollywood — cascadorul relaxat, periculos și aproape mitic Cliff Booth, rol pentru care Pitt a câștigat Oscarul. Vă amintiți personajul, în cămașa galbenă înflorată?

Once Upon a Time in Hollywood
Brad Pitt în Once Upon a Time in Hollywood, filmu lui Tarantino (2019)

Miza filmului nu este doar revenirea lui Brad Pitt. Filmul este scris de Quentin Tarantino, dar regizat de David Fincher. Așadar, avem un transfer neobișnuit: Tarantino se întoarce în lumea din Once Upon a Time in Hollywood, dar Fincher este cel care îi va da forma vizuală și tonul.

Ca lansare, Netflix îl tratează ca pe un film-eveniment: va intra global în IMAX pe 25 noiembrie 2026, pentru o fereastră exclusivă de două săptămâni în cinematografe, apoi va ajunge pe Netflix pe 23 decembrie 2026.

Serviciul de streaming a anunțat săptămâna trecută că va lansa filmul în cinematografe. Conform Bloomberg, potrivit mai multor persoane familiarizate cu decizia, Fincher nu a cerut o lansare în cinematografe. Dacă regizorul și-ar fi dorit ca filmul său să apară în săli, probabil nu l-ar fi făcut pentru Netflix. Netflix a fost cel care i-a cerut lui Fincher ca filmul să fie lansat în acest fel.

Netflix avea disponibile ecranele IMAX pentru că a mutat Chronicle of Narnia, filmul Gretei Gerwig, în martie. Acel film va avea o fereastră de 49 de zile în cinematografe!

Abordarea generală a Netflix față de industria filmului nu s-a schimbat. Compania face în continuare filme în primul rând pentru consumul de acasă. Și nu va ajunge niciodată să lanseze toate filmele sale în cinematografe. Dar Netflix este o companie care testează totul înainte să implementeze ceva pe scară largă. A experimentat deja cu modul în care limitează partajarea parolelor și cu schimbările aduse interfeței pentru utilizatori.

Acum testează dacă cinematografele — multă vreme un teritoriu evitat — ar putea deveni o strategie eficientă pentru anumite titluri.

Revenind la film, distribuția confirmată îi include pe Brad Pitt, Elizabeth Debicki, Scott Caan, Carla Gugino, Yahya Abdul-Mateen II, Peter Weller, JB Tadena, Corey Fogelmanis și Karren Karagulian. Timothy Olyphant este, de asemenea, menționat ca revenind în rolul lui James Stacy, actorul din Lancer văzut în Once Upon a Time in Hollywood.

Detaliile despre poveste nu sunt încă foarte bine cunoscute, dar descrierile disponibile sugerează mai degrabă o incursiune într-un Hollywood al anilor ’70 mai întunecat, nu o simplă continuare a dinamicii de prietenie dintre Rick Dalton (Leondardo DiCaprio) și Cliff Booth. Teaserul pare să indice energia mai aspră a cinemaului din anii ’70 și, posibil, zona entertainmentului underground din Los Angeles.

Tarantino aduce mitologia vechiului Hollywood, jocurile de gen, dialogul pulp și obsesia pentru istoria cinemaului. Fincher aduce precizie, atmosferă rece, control și o latură psihologică mai întunecată. Pe hârtie, filmul ar putea să nu fie atât Once Upon a Time in Hollywood 2, cât un noir plasat în Los Angeles-ul anilor ’70, construit în jurul unuia dintre cele mai carismatice personaje secundare create de Tarantino.