The Tourist – sezonul al 2-lea – disponibil pe streaming

0
1694

Al doilea sezon din unul dintre cele mai entertaining și captivante seriale lansate în 2022, The Tourist / Turistul, cu Jamie Dornan și Danielle Macdonald în rolurile principale, a avut deja premiera pe BBC în Marea Britanie. În această lună îl așteptăm și în România.

În primul sezon, BBC a fost co-producător, la fel ca și HBO Max. Noi am tot ocolit serialul, nefiind foarte convinși până acum de talentele lui Jamie :D. Într-un final am apăsat play și nu l-am mai lăsat “din mână” până la final. 🙂 Jamie Dornan, cunoscut mai ales pentru rolurile din seria Fifty Shades of Grey, joacă rolul unui irlandez amnezic, trezit într-un spital din Australia, urmărit de moarte la fiecare pas. Înainte s-o pățească, trebuie să descopere cine este, pentru a avea o șansă la supraviețuire.

În sezonul 2, acțiunea se mută în Irlanda, tot cu Elliot (Dornan) și Chambers (Macdonald). Aici, cei doi trebuie să facă față unei rivalități dintre două familii periculoase.

Serialul și-a găsit însă o nouă casă, atât pentru primul sezon, cât și pentru al doilea sezon, pentru anumite piețe. În România rămâne pe HBO Max.

Așadar, pentru anumite țări, primul sezon al „The Tourist” va fi disponibil pe Netflix începând cu 1 februarie 2024, iar noile episoade din sezonul 2 vor fi disponibile începând cu 29 februarie. BBC păstrează drepturile asupra serialului „The Tourist” în Marea Britanie, unde a fost unul dintre cele mai urmărite producții în 2023.

În România, a intrat deja tot sezonul pe HBO Max zilele acestea.