La 10 ani după ce și-a anunțat retragerea, Hayao Miyazaki, cineastul din spatele unor filme clasice precum “Spirited Away” şi “Princess Mononoke”, revine pe marile ecrane cu Băiatul și stârcul / The Boy and the Heron. Co-fondatorul Studio Ghibli din Japonia a adus, astfel, pentru prima dată în istorie, o producţie originală anime pe primul loc în box office-ul american (cu încasări de 12,8 milioane de dolari în weekendul de deschidere). Cel mai așteptat anime al anului este, de altfel, singurul film străin care a reușit anul acesta să urce pe locul 1 în clasamentul vânzărilor din SUA.
La începutul acestei săptămâni, s-au anunțat nominalizările la Globurile de Aur, unde The Boy and the Heron se află printre favoriți la categoriile Cea mai bună animație și Cea mai bună muzică originală.
The Boy and The Heron este o poveste despre maturizare, prin călătoria într-o lume fantastică și întâlnirea mamei, care îl însoțește într-o ultimă aventură.
Începând de astăzi, 13 decembrie, Băiatul și stârcul / The Boy and the Heron se poate vedea și în cinematografele din România. Filmul va rula în 74 de cinematografe din 42 de orașe din România.