Bazat pe cartea cu același nume și una dintre cele mai îndrăgite cărți din 2014, atât de public, cât și de critică, miniserialul All the light we cannot see este o dramă cu accente lirice, în 4 părți, cu Mark Ruffalo, Hugh Laurie și Aria Mia Loberti în rolurile principale.
În centrul poveștii sunt doi tineri, ea – franțuzoaică, el – german, în timpul celui De Al Doilea Război Mondial, problematizând teme precum natura sacrificiului și a lăcomiei.
Romanul All the light we cannot see, câștigător al premiului Pulitzer pentru cea mai bună carte de ficțiune, s-a menținut timp de 200 de săptămâni în topul New York Times Best Seller List și a vândut peste 15 milioane de exemplare.
Materialul pe care se bazează este așadar bun, să vedem acum ce a reușit să facă NETFLIX plecând de la roman. 🙂 Ne vom putea face o părere începând cu 2 noiembrie, când miniserialul va avea premiera pe NETFLIX, bineînțeles.