Fargo – trailer sezon nou

0
657

Iată că după ce FX ne-a amețit cu data lansării, ba fiind anunțată pentru 2023, ba amânată pentru 2024, iată totuși că noul sezon Fargo va fi lansat în acest an. Avem și data, 21 noiembrie 2023. Și avem și trailer-ul. 🙂

E un serial nu bun, ci foarte bun. Și care, mai rar pentru seriale, și-a păstrat calitatea de la un sezon la altul. Al cincilea sezon ce va fi lansat în curând îl va avea în distribuție pe Jon Hamm, iar acțiunea se va desfășura în anul 2019. La fel ca și alte seriale de succes de tip thriller, și acesta are în prim plan crime care s-au întâmplat în mici comunități din America. Apropo, toate sezoanele sunt inspirate din fapte reale.

Iar primul are la bază recreerea într-un serial a filmului Fargo, al Fraților Coen. Sunt unii dintre cei mai de succes și creativi regizori și producători americani. Au un istoric impecabil, aproape toate filmele lor au peste nota 7 pe IMDB. Și sunt, alături de Tarantino, unii dintre cei mai originali realizatori de film din State. În plus, au un umor special. 🙂 Așa că dacă vreți să simțiți gustul filmelor Fraților Coen, luați de vedeți cu încredere sezoanele Fargo, pentru că au fost co-produse de ei.

Este produs de FX, dar în România l-am putut vedea pe HBO. Având în vedere că FX este subsidiară a Disney+, e posibil să îl vedem în România din acest an pe Disney+. În orice caz, sezoanele vechi nu mai sunt în grila HBO, deci ni se pregătește ceva. 😀