The Eternal Daughter (2022) – trailer

0
2122

The Eternal Daughter / Fiica eternă este un film din 2022 cu Tilda Swinton în rol dublu: de mamă și fiică, cazate la un hotel misterios. O dramă gotică, fără să fie film horror, The Eternal Daughter a avut premiera la Festivalul de Film de la Veneția din 2022, cu 96% recenzii pozitive din partea criticilor pe site-ul de specialitate Rotten Tomatoes.

Un film atât de simplu, aproape exclusiv în două personaje feminine, interpretate de aceeași actriță, Tilda Swinton, dar atât de expresiv și captivant. I-am dat play cu o oarecare strângere de inimă, de obicei filmele în care un actor joacă mai multe roluri fie sunt făcute cu dedicație pentru a pune în valoare actorul respectiv și doar atât, fie sunt pur și simplu slăbuțe în sine :).

Dar The Eternal Daughter te prinde foarte repede, inclusiv, bineînțeles, datorită jocului Tildei Swinton. Tilda Swinton este în rol dublu: de mamă și fiică, cazate la un hotel misterios. Fiica are grijă de mamă, într-un amestec de vinovăție pentru că nu este o fiică destul de bună, dar și de frustrare pentru că nu alocă suficient timp pentru alte aspecte ale vieții personale, din cauza atenției constante oferite mamei. O temă foarte relevantă pentru multe femei, dar o surpriză să o vezi tratată într-un film cu atât de multă discreție și delicatețe. Într-un fel, cu toții suntem fiica sau fiul etern(ă) pentru părinții noștri, dar și în imaginea noastră despre noi înșine.

Filmul a avut premiera în România pe HBO Max pe 4 august 2023.