
Teatrul Naţional I.L.Caragiale (TNB) deschide stagiunea 2014-2015 cu un schimb de experienţă culturală, al cărui punct comun este limba română, între actorii şi spectacolele sale şi cele ale Teatrului Național Mihai Eminescu din Chișinău.
În prima parte a turneului, artiştii din Chişinău vor interpreta la Bucureşti piesele Amorul dănțuie și feste joacă – o reinterpretare „geto-dacică” cu costume, dansuri şi amor naţional a patru piese scrise de William Shakespeare, 12 scaune– o adaptare tot cu iz naţionalist a unei comedii muzicale ruseşti despre corupţie şi birocraţie, Copiii foametei. Mărturii (Alexei Vakulovski)– o colecţie de interviuri cu cei care, copii fiind pe atunci, au prins foametea din Moldova anilor 46-47, aflată sub dominaţia sovietică şi Hronicul găinarilor – o comedie inspirată de regimul comunist care prezintă istoria Moldovei din prisma satului Găinari, fondat de hoțul Panteleu Avădanei.
Iar la sfârşitul lunii septembrie, actorii Teatrului Naţional I.L.Caragiale vor evolua în capitala moldoveană, cu piese precum Dineu cu Proști – opera de referinţă a dramaturgului francez Francis Veber, Micul Infern – o comedie despre povara jugului conjugal, Sinucigașul – tragicomedia rusească despre sensul şi amărăciunea vieţii.
Programul Turneului:
Bucureşti
11 septembrie, ora 19.00
Sala Studio – Amorul dănțuie și feste joacă
12 septembrie, ora 19.00
Sala Studio – 12 scaune
13 septembrie, ora 19.00
Sala Atelier – Copiii foametei. Mărturii
14 septembrie, ora 19.00
Sala Studio – Hronicul găinarilor
Chişinău
23, 24 septembrie, ora 19.00
Dineu cu Proști (Francis Veber)
25, 26 septembrie, ora 19.00
Micul Infern (Mircea Ștefănescu)
27, 28 septembrie, ora 19.00
Sinucigașul (Nikolai Erdman)
Preţ unui spectacol la Teatrul Naţional din Bucureşti: 40 lei; 20 lei
Pentru mai multe detalii despre turneu, consultați paginile TNB şi ale Teatrului Naţional din Chişinău.