Recomandări pentru weekend-ul 28-29 noiembrie

0
735

Ar fi de fapt recomandări pentru weekend-ul 28 noiembrie-1 decembrie – un sfârșit de săptămână mamut care se topește într-un început de lună cu iz de sărbătoare. Fie că interpretezi acest ultim cuvânt în sens religios, național sau revoluționar (mai ieșim o dată în stradă?), sigur îl simți ca pe o repetiție generală pentru Sărbători.

Cu atâta timp liber la dispoziție ai două posibilități: pleci sau stai. Dacă pleci din București, nu ai nevoie de recomandările mele, ai pornit deja pe drumul distracției. Dacă rămâi în capitală, îți propun câteva activități de umplut 4 zile „moarte”. Te avertizez însă: înarmează-te cu curaj.

 

Încep cu un eveniment care  se suprapune perfect peste mega weekend: Interval. 100 de ore de muzică electronică , cu un line-up care s-ar putea transforma ușor într-un articol de sine stătător – nu e recomadat celor slabi de înger, sau de urechi. Mai multe informații găsești pe pagina festivalului.

 

Filme despre curaj – cam așa sună genericul Zilelor Filmului Polonez, CinePOLSKA. Filmele despre curaj trebuie privite cu curaj, mai ales când titlurile din program sunt „Dumnezeii”, „Jack Strong” sau „Cetățeanul”. La Cinema Elvira Popescu, începând cu orele 20. Sâmbătă, 28 noiembrie, rulează Jack Strong, iar dumincă, 29 noiembrie, poți vedea Promisiunea.

 

Ți-ai zis vreodată „Sunt deprimat și cred că de vină este tapetul în dungi al proprietarului” sau „Nu pot să fac nimic atâta timp cât calc pe mocheta enter muddy tone”? Te-ai temut să duci gândul mai departe, să analizezi relația dintre  spațiul interior și starea ta de spirit? De ce să nu îți înfrunți temerile participând la Psiho Arhitectura? Discuțiile ar putea atinge și alte puncte nevralgice: amurg de toamnă gri și scorojit sau nervi de primăvară roz turbat alăturați altora verde fistic (recitește-l pe Bacovia!). Sâmbătă, 28 noiembrie, de la orele 18:00 la Facultatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu.

 

Intru pe pagina Muzeului Țăranului Român și sunt întâmpinată de mesajul „Dincolo de ușă începe timpul. Îndrăzniți! Open the door! Ouvrez la porte!” Îndrăznesc și vă recomand târgul de Sf. Andrei, o alternativă la Târgul de Crăciun, care se deschide și el weekend-ul acesta și care se balansează periculos între atmosferă festivă și depresie. Este vorba de un târg cu produse tradiționale specifice – atenție, inedit! – spațiilor culturale de pe ambele maluri ale Prutului.

 

Credeai că nu-ți voi recomanda Târgul de Crăciun de la Universitate? Think again! De acum și până după Crăciun (desigur) îți vei putea umple pagina de Facebook cu selfie-uri făcute parcă în Viena. În scopul acumulării de capital simbolic, vom trece cu vederea inadvertențele în declararea locației.

 

Întrăm astfel în sfera distracțiilor mainstream. La mall, la film, la noul produs semnat Steven Spielberg, cu Tom Hanks în rolul principal. Bridge of Spies. Aș fi putut să rezum acțiunea filmului despre un avocat forțat să negocieze eliberarea unui spion american în plin Război Rece (!), dar te las mai bine cu ce își imaginează copiii că se întâmplă într-un film cu titlul Bridge of Spies. Mie îmi miroase a Oscar.

 

În materie de teatru îți propun un spectacol curajos despre curaj cu întârziere. Cinci ore cu Mario, adaptare a romanului omonim semnat de Miguel Delibes, este monologul unei văduve la priveghiul soțului. După o viață împreună, femeia petrece pentru prima oară 5 ore cu Mario (soțul) în care poate vorbi neîntreruptă. Nu e oare semnficativ faptul că însuși conceptul de dreptate coincide, de fiecare dată, în mod ciudat, cu interesele noastre? – doar una dintre întrebările lui Carmen. Duminică, la Unteatru, de la 19:00.

 

La sfîrșit de tot ascultă Jim Croce, Time in a Bottle. Fă din weekend-ul acesta unul numai bun de îmbuteliat.

 

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here