
Câștigătorul Leului de Aur la Festivalul de Film de la Veneția în 2012 și cel de-al 18-lea lungmetraj semnat de sud-coreeanul Kim Ki-duk (Bad Guy, Samaritan Girl, 3-Iron), Pieta prezintă povestea unui om solitar și violent, a cărui viață e dată peste cap de venirea bruscă a unei femei ce susține că este mama lui.
Pieta îl are ca protagonist pe Kang-do, angajat de cămătari pentru a se "ocupa" de datornicii întârziați. De la amenințări și până la răni grave, Kang-do nu are rețineri în metodele folosite, făcându-și datoria eficient și fără remușcări.
Lucrurile se complică când se vede urmărit cu insistență de o femeie necunoscută, care încearcă să-l convingă că e mama lui care l-a abandonat la naștere. Enervat, Kang-do îi aplică tratamente extrem de dure, însă fără rezultat – femeia nu renunță.
Pieta nu s-a sustras de la controverse – lucru obișnuit pentru filmele lui Kim Ki-duk – fiind vizate accentele de sexualitate prin care e portretizată relația mamă-fiu, referirile la doctrina creștină (titlul și afișul filmului trimit la imaginea Fecioarei Maria ținând în brațe corpul lui Iisus), dar și gradul ridicat de violență al filmului.
[…] Kim s-a remarcat și cu Pieta– câștigătorul Leului de Aur la Veneția în 2012, Spring Summer Fall Winter.. and […]