Michael Kohlhaas

0
833

Michael Kohlhaas merită atenția noastră din cel puțin două puncte de vedere. Cel mai evident este acela că îl aduce în prim plan pe Mads Mikkelsen (The Hunt, A Royal Affair, Hannibal), în rolul lui Michael Kohlhaas, un negustor de cai cu o viaţă prosperă şi o familie fericită. Însă în Saxonia secolului al 16-lea, injustiţia este la ordinea zilei. De aceea, simțul justițiar al lui Michael Kohlhaas îl face să îl înfrunte pe cel mai puternic lord din regiune. În încercarea de a-şi apăra drepturile şi familia, Michael va recruta o armată ce va pustii întregul teritoriu.

Ajungem și la cel de al doilea motiv: filmul este ecranizarea nuvelei cu acelaşi nume a autorului german Heinrich von Kleist, Michael Kohlhaas, o poveste ce se învârte în jurul dorinţei fanatice de justiţie. Nuvela a fost subiectul de prezentare a lui Kafka în una dintre cele două dăți în care scriitorul a apărut vreodată în public.

Kafka spunea despre nuvelă că nu se poate gândi la ea fără să nu fie emoționat până la lacrimi și fără să fie entuziasmat. De asemenea, propoziția cu care se deschide Parfumul lui Patrick Suskind este un omagiu adus aceleiași nuvele, Michael Kohlhaas.

Filmul a fost nominalizat la ediţia din 2013 a Festivalului de la Cannes.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here