Luna Amara in Fabrica

    0
    999

    Trupa de rock Luna Amară va concerta sâmbătă 10 noiembrie de la ora 22:00 în Club Fabrica.  Luna Amară este una dintre puținele trupe românești care merge din bine în mai bine, ultimul lor album Pietre în alb (2011) fiind probabil cea mai reușită creație a lor de până acum.   

    A debutat în 2004 cu Asfalt, album ce a impresionat la acea dată prin calitatea execuției. Din punct de vedere stilistic nu au venit cu prea multe lucruri noi (in afara trompetei din line-up), sound-ul lor fiind puternic reminiscent alternativului american al anilor 90'€™, cu tot cu eventuala monotonie. Cel puțin pentru spațiul românesc, o noutate au reprezentat-o versurile puternic încărcate politic și social, pe aceeași linie ca a trupelor de punk sau grind.

    În albumul Loc lipsă din 2006 s-a făcut simțită o evoluție spre hardcore, însoțită de aceleași versuri politizate și paradoxal de riff-uri ceva mai elaborate. Se poate spune că și-au atins maturitatea cu Don'€™t let your dreams fall asleep (2009). Melancolia prefigurată de anumite piese din Loc Lipsă dă tonul acestui album, caracterizat de elemente atmosferice și versuri introvertive.

    Pietre în alb pare a fi o sinteză fericită între Asfalt și Don'€™t let your dreams fall asleep. Linia melodică mai elaborată, definită de acumulări de intensitate, ne va aduce aminte pe alocuri de Tool. Cei de la Luna Amară sunt însă departe de a cădea în alternativul progresiv specific americanilor, păstrându-și abordarea heavy cu care ne-au obișnuit. 

    În deschidere vor cânta Stonebox și Valerinne, iar prețul unui bilet este de 15 lei.  

    Galerie video

    LASĂ UN COMENTARIU

    Please enter your comment!
    Please enter your name here