Ion Bârlădeanu, cowboy-ul meu


Cand: 07 Nov - 28 Nov 2011
0
935

Aseara, 7 noiembrie, a avut loc la Institutul Francez (Bd-ul Dacia nr 77) vernisajul instalatiei Ion Bârlădeanu, cowboy-ul meu. Expozitia va fi deschisa doar pana pe 28 noiembrie, iar de marti – 8 noiembrie pana vineri – 11 noiembrie Ion Barladeanu si regizoarea Carmen Lidia Vidu vor  fi prezenti la Institut intre orele 10:00-12:00 pentru discutii cu publicul si autografe.

Instalatia expusa pleaca de la ideea ca Ion Barladeanu si-a dorit sa faca film, colajele lui reprezentand propria regie a unor actori de film sau reclame si a unor personaje politice, decupate din reviste. Modeland ipostaza Ion Barladeanu ca erou de film, mai precis, de western, regizoarea Carmen Lidia Vidu compune o instalatie alcatuita din 20 de fotografii cu Ion Barladeanu ca si cowboy printre niste "capite" de ziare tocate (ziarele si revistele fiind materia cu care lucreaza Ion B) printre care se "ascund" 20 de fotografii format mic ale unor lucrari semnate de Ion B. ce au ca tema western-ul.

Exercitiul regizoarei Carmen Lidia Vidu este la fel de improbabil ca ideea Ion B. – artist ajuns sa expuna la Londra si Paris alaturi de Duchamp si Andy Warhol dupa ce a trait ca om al strazii aproape 20 de ani. Miscarea de la imaginea modesta si autentica a lui Ion B. la cea de erou western e lipsita de umor (nici nu cred ca a fost scopul), fiind mai degraba ironica, in stilul lui Ion B.

Fotografiile cu Ion Barladeanu in ipostaza de cowboy fac parte dintr-o editie limitata care este la vanzare in cadrul expozitiei. Fiecare poster costa 100 lei si, conform allhollow.com, intreaga suma stransa va ajunge la Ion Barladeanu.

Carmen Lidia Vidu este regizoare de teatru si de evenimente live. Ultima piesa pusa in scena a fost la Teatrul National in 2007, Privighetoarea si trandafirul.

Ion Barladeanu este un artist complet atipic, fara educatie formala si care si-a realizat lucrarile strict dintr-un impuls creativ si neurmarind expunerea catre public.  Ion Barladeanu a inceput sa lucreze la colajele sale in anii '70, adunand imagini din revistele cumparate de el sau colectate din revistele aruncate la gunoi. Tema lui cea mai importanta este critica politica si sociala, prin colaje care combina suprarealismul cu pop-artul intr-un grotesc si absurd care dau seama de viata in Romania de dinainte de '90 si dupa, visand in acelasi timp la evadare. De aproximativ 10 ani Ion B. nu mai creeaza.

In anul 2008 a fost descoperit de curatorul si proprietarul Galeriei H'Art, Ion Barladeanu fiind considerat deja unul din cei mai importanti artisti romani de pop art . Pe langa galeriile si  muzeele romanesti, Ion B. a expus alaturi de lucrari semnate Duchamp si Andy Warhol in galerii de la Paris, Londra, Copenhaga, Basel.

Daca vrei sa afli mai multe despre Ion Barladeanu, poti urmari si documentarul produs de HBO avand ca subiect viata lui Ion Barladeanu si viziunea lui creativa: The World According to Ion B. (2009). Vezi trailer mai jos. Filmul a primit un premiu Emmy.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here