Hannibal

0
1049

Lansat pe 4 aprilie 2013 şi cu o distribuţie ce îi include pe Hugh Dancy, Mads Mikkelsen şi Laurence Fishburne, Hannibal este serialul eveniment al momentului. Bazat pe celebrul roman Red Dragon al lui Thomas Harris, serialul  se axează pe relaţia complexă dintre Will Graham (Hugh Dancy), un agent FBI traumatizat de abilitatea sa de a empatiza cu criminali în serie, şi psihologul care îl tratează, Doctorul Hannibal Lecter (Mads Mikkelsen).

Poziţionat ca prequel la poveştile din The Silence of the Lambs (1991) şi Red Dragon (2002), cel mai fascinant aspect al lui Hannibal este, fără îndoială, faptul că audienţa ştie mai mult decât personajele. Will, în încercarea sa de a scăpa de proprii demoni şi de a prinde criminalul sadic al săptămânii, devine din ce în ce mai dependent de doctor, fără a înţelege ce se ascunde sub rafinamentul şi eleganţa acestuia. Iar Hannibal, la rândul său, recunoscându-l pe Will ca pe un egal intelectual cu o facinatie nefirească pentru morbid, îl curtează şi îl vrăjeşte fără a şti că , într-un viitor nu foarte îndepărtat, agentul FBI va fi cel care îl va vâna şi, în final, prinde.

Primul sezon din serialul dezvoltat de Bryan Fuller (Pushing Dasies, Heroes) pentru NBC are 13 episoade, un format făcut popular de HBO şi Showtime şi a fost primit pozitiv atât de critici, cât şi de public.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here