Cloud Atlas – profeti la cinema

0
1160

Cu așteptări apreciabile de la Cloud Atlas – singurul proiect notabil al fraților Lana și Andy Wachowski după Matrix – am așteptat cu greu timp de aproape trei ore finalul.

Filmul surprinde prin ușurința cu care aleargă prin nu mai puțin de șase planuri temporale fără ca spectatorii să părăsească sala de cinema, planurile aflându-se la distanță mare în timp unul de celălalt și neavând puncte comune. Cel mai important astfel de punct sunt actorii (nu personajele), care joacă în toate cele șase povești. Foarte încărcați de machiaj, încât rezultatele întrec uneori imaginația privitorului, performanțele actoricești destul de histrionice ale lui Tom Hanks, Hugh Grant, Halle Berry, Jim Sturgess, Hugo Weaving sunt cea mai mare realizare a lui Cloud Atlas.

În rest, filmul ni se oferă ca o meditație cinematografică pe alocuri înduioșătoare la adresa sensului vieții, structuri de putere și prejudecăți strivite în final de iubire. În general ni se spune de la obraz ce trebuie și ce nu trebuie să facem în viață într-un Decalog. Nu dictat de Dumnezeu lui Moise, ci de Frații Wachowski cinefililor. 

Cronologia celor șase povești cuprinde trei planuri trecute: secolul al 19-lea, anii 1930, respectiv 1970, anul 2012 și două descrieri ale viitorului – anul 2144 și o eră post-apocaliptică.

Probabil cea mai reușită arcă e prezentul, unde protagonist este un bătrân editor de carte, adâncit în datorii și închis de fratele său bogat într-un azil pentru bătrâni unde cunoaște alte trei personaje simpatice. Aventurile celor patru constituie piesa de comedie a ansamblului, ajutați fiind și de un Tom Hanks atipic, în rolul unui gangster scoțian devenit autor publicat. 

Cel puțin la fel de interesant și mai apropiat de ADN-ul Fraților Wachowski, planul viitorului  urmărește o nouă eră a sclaviei din Coreea anilor 2100. Societatea consumatorilor este cea care revitalizează practica sclaviei, producând o întreagă populație de clone cu unicul scop de a servi. Sonmi-451 (Doona Bae într-un rol excelent) reușește să iasă din ciclu și e recrutată de un grup de rebeli pentru a participa la distrugerea status quo-ului. Martirizându-se, Sonmi devine profetul viitorului post-apocaliptic.

Celelalte povești nu sunt prea memorabile. Am fi așteptat un altfel de final, un soi de coagulant al aceastei simfonii, într-un alt sens decât cel clamat pe parcursul filmului. Mesajul lansat – sensul profund pe care îl pot avea viața și acțiunile unui om, alături de predestinarea evenimentelor în care suntem angajați –  este exprimat prin imagini și dialoguri încărcate de clișee.

Adăugând conținutului de acest tip o durată consistentă și o desfășurare în ritm constant, Cloud Atlas se închide molatec și grandoman într-o rețetă greu de înghițit. 

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here