Cavalcada Walkiriilor la Sala Radio

0
620

Vineri, 6 decembrie, începând cu ora 19.00, la Sala Radio se va cânta Brahms și Wagner, în interpretarea Orchestrei Naționale Radio. La pupitru se va afla dirijorul Cristian Mandeal, cu participarea pianistei Oxana Corjos.

Seara va fi deschisă de Concertul nr. 1 în re minor pentru pian și orchestră semnat de Brahms, un concert cu o încărcătură emoțională puternică. A doua parte a recitalului va  fi un omagiu adus lui Richard Wagner, cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la nașterea sa. Vor putea fi audiate Uvertura operei Tannhäuser, Kharfreitagszauber din Parsifal, Marșul funebru la moartea lui Siegfried din Amurgul zeilor și Cavalcada Walkiriilor din Walkiria.

Cristian Mandeal a absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu”, completându-şi ulterior studiile la Berlin (cu Herbert von Karajan, în 1980) şi München (cu Sergiu Celibidache, în 1990) și are în palmares 40 de ani de activitate dirijorală. A cântat alături de mari orchestre ale lumii, printre care Orchestrei „Halle” Manchester, Filarmonica din Belgrad, Filarmonica din Copenhaga, Orchestra Haydn” di Bolzano şi Trento.

Oxana Corjos a urmat cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (cu maestrul Dan Grigore). În 1992 a fost distinsă cu “Premiul Cella Delavrancea” . Pe plan național, a cântat alături de  Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio și Orchestra Filarmonicii “George Enescu”.

Prețul unui bilet la acest eveniment variază în funcție de categorie, astfel:

Categoria I – 30 lei

Categoria a II-a – 25 lei

Categoria a III-a – 20 lei

Categoria reducere 40% – 12 lei

Categoria reducere 90% – 3 lei

Categoriile de bilete reduse sunt disponibile la vânzare doar la Casieria Sălii Radio București. Online, biletele sunt disponibile pe bilete.ro.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here