Aseara s-au anuntat castigatorii Festivalului International de Film de la Berlin. In competitia oficiala s-au aflat 18 lungmetraje, dintre care 9 au fost premiate de juriul condus in acest an de regizorul Mike Leigh (Another Year, Naked). Asadar, Ursul de Aur pentru cel mai bun film, marele premiu al Festivalului, a fost castigat de productia italiana Cesare deve morire, film pe care l-am remarcat si noi cand am anuntat nominalizarile.
Se poate observa usor ca aproape toate filmele premiate trateaza cazuri sociale produse de saracie, rasism sau probleme politice.
URSUL DE AUR: Cesare deve morire
O docu-drama alb-negru regizata de Paolo si Vittorio Taviani, cu un subiect original: interpretarea piesei lui Shakespeare Iulius Cezar de detinutii dintr-o inchisoare de mare securitate.

URSUL DE ARGINT – GRAND PRIX: Just The Wind
Opera regizorului ungur Bence Fliegauf, Csak a Szel (Just The Wind) este inspirata din povestea adevarata a asasinarii unei familii de tigani din Ungaria.
URSUL DE ARGINT – CEL MAI BUN REGIZOR: Christian Petzold pentru filmul Barbara
Este filmul regizorului german Christian Petzold care urmareste viata in Germania socialista si frica de a nu fi subiectul securitatii RDG-iste. Christian Petzold este la al 11-lea film si la al treilea prezent la Berlinale.

URSUL DE ARGINT – CEA MAI BUNA ACTRITA: Rachel Mwanza in Rebelle (War Witch)
Rachel Mwanza primeste premiul pentru debutul in filmul Rebelle, al regizorului Kim Nguyen, despre filmul civil din Congo.

URSUL DE ARGINT – CEL MAI BUN ACTOR: Mikkel Boe Folsgaard URSUL DE ARGINT – CEL MAI BUN SCENARIU: Nicolaj Arcel si Rasmus Heisterberg, ambele pentru filmul A Royal Affair
Ambele premii au fost primite de drama daneza A Royal Affair, a regizorului Nikolaj Arcel, care este un thriller istorico-politic despre un medic cu viziune din secolul al XVIII-lea, ce aplica in societatea daneza ideile iluminismului: libertatea cuvantului si a presei, abolirea torturii, reformarea educatiei.

URSUL DE ARGINT pentru realizare artistica extraordinara: Lutz Reitemeier pentru imaginea filmului White Deer Plain (Bai lu yuan)
White Deer Plain este filmul chinezesc al regizorului Wang Quan'an, care a castigat in 2006 Ursul de Aur cu filmul Tuya's Marriage.

Premiul Alfred Bauer, acordat in memoria fondatorului festivalului, pentru inovatie artistica: Tabu
Este filmul regizorului portughez Miguel Gomes, un film nostalgic amestecat cu ironie si umor despre drama unei femei si istoria artei cinematografice.

URSUL DE ARGINT – PREMIU SPECIAL: Ursula Meier pentru L'enfant d'en haut (Sister)
Filmul Sister, al regizoarei elvetiene Ursula Meier, spune povestea a doi copii saraci care fura schiuri dintr-o statiune de lux din Muntii Alpi.

URSUL DE AUR ONORIFIC: Meryl Streep, premiata pentru intreaga cariera
Meryl Streep a primit Ursul de Aur onorific pentru intreaga cariera, prilej pentru proiectia ultimului ei film, The Iron Lady.
Cinematografia romaneasca a fost si ea prezenta la Berlin in diverse sectiuni ale festivalului, dar fara niciun film in competitia oficiala: Toata lumea din familia noastra (regizor Radu Jude), Diaz – Don't Clean Up This Blood (regizor Daniele Vicari, coprodus de romanul Bobby Paunescu), Cristian (regizor Tudor Giurgiu).
Gasesti pe Postmodern aici toate filmele nominalizate la Festival in acest an.

























[…] Filmul istoric A Royal Affair a reprezentant Danemarca in cursa pentru premiul Oscar la categoria Cel mai bun film strain, si si-a adjudecat Ursulf de Argint la Festivalul International de Film de la Berlin 2012. […]
Comentariile sunt închise.