Bucharest Fashion Film Festival 2019

0
2346
Unde: Cinema Elvire Popesco, Teatrul Odeon, Promenada Mall, Fix | Botanical Bar

Cand: 11 Apr - 14 Apr 2019

La Bucharest Fashion Film Festival poţi vedea noile documentare despre designerii ce au schimbat istoria modei. Ediţia din 2019 va avea loc între 11 şi 14 aprilie la Cinema Elvire Popesco, Teatrul Odeon, Promenada Mall şi Fix | Botanical Bar.

Surpriza ediţiei din 2019 este documentarul dedicat iconicului Alexander McQueen şi regizat de Ian Bonhote şi Peter Ettedgui. Documentarul McQueen, lansat în 2018, a fost lăudat în presa internaţională, fiind considerat un must-see. Filmul cuprinde imagini inedite din arhiva designerului, precum şi mărturii ale persoanelor apropiate.

MCQUEEN | Official Trailer

LYTE video

Nu lipsesc nici acele fashion films pline de culoare şi originalitate, situate la graniţa dintre scurtmetrajele experimentale şi advertising. Le vei putea vedea în cadrul secţiunii competiţionale. Filmele vor concura pentru cele trei premii: Best Fashion Film, Best Local Production şi Fresh Perspective.

O altă selecţie curatorială de fashion films te aşteaptă la Teatrul Odeon, ca parte a unei expoziţii multimedia. Expoziţia de la Teatrul Odeon este organizată cu sprijinul Retro Future.

Programul festivalului include şi anul acesta un film celebru din trecut, prezentat într-o formă inedită şi analizat din perspectiva influentei avute asupra modei. De data aceasta surpriza va fi cu atât mai mare cu cât este vorba despre un film ce nu a fost proiectat de multe ori, considerat neterminat. Este vorba despre filmul The Inferno (1964), al lui Henri-Georges Clouzot, în care o vei putea vedea pe Romy Schneider. Va fi proiectată o variantă actualizată, care îi pune în valoare elementele avangardiste, sub forma unui cine-concert intitulat The Inferno Unseen (2017). Cine-concertul este un proiect al Marketei Uhlirova, cercetătoare şi fondatoare a festivalului Fashion in Film din Londra. Astfel, vei putea vedea filmul într-o formulă ce îmbină experimentele vizuale ale regizorului cu ale compozitorului de muzică electronică Rollo Smallcombe.

Inferno Unseen Trailer, showing at the Fashion in Film Festival

LYTE video

Organizatorii au pregătit şi o secţiune specială dedicată workshopurilor şi dezbaterilor legate de viitorul modei, sustenabilitate şi branding. La Promenada Mall va fi amenajat un colţ numit Virtual Reality, care invită la discuţii necesare despre interferenţa dintre fashion, creativitate şi folosirea tehnologiei pentru a promova ideile designerilor vizionari.

Poţi găsi mai multe informaţii despre bilete şi filme pe site-ul oficial.

Citeşte şi Antonio Lopez 1970: Sex Fashion & Disco – Te vei îndrăgosti de acest film

Antonio Lopez 1970: Sex Fashion & Disco – Te vei indragosti de acest film

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here