
Proiectul Serile teatrului absurd continuă duminica aceasta la cafeneaua Godot cu premiera unui spectacol după Samuel Beckett. Alexandru Nagy pune în scenă primul act al piesei Aşteptându-l pe Godot, o producţie realizată în colaborare cu Teatrul Independenţilor Profesionişti.
Întreaga piesă este centrată pe aşteptarea celor patru personaje – Vladimir şi Estragon, respectiv Pozzo şi Lucky. Persoanele care alcatuiesc cuplurile se află în interdependență. Cu toţii îl aşteaptă pe Godot, a cărui identitate va rămâne însă necunoscută până la sfârşit.
Potrivit regizorului, simbioza dintre personaje va fi translatată în spectacol la nivelul relației dintre actor și spectator, obiectivul fiind acela de a crea "o punte între oameni peste un ocean de singurătate."
Preţul unui bilet de intrare este de 15 lei.