5 filme bune cu Colin Firth

0
1939

Cu aerul său de lord englez care tocmai a băut ceaiul de la ora 5, Colin Firth părea predestinat să joace doar în filme de epocă alături de doamne cu pălării cu pene. Ar fi fost însă prea simplu, iar lumea ar fi pierdut o serie întreagă de filme pe care sensibilitatea şi ironia lui Firth le-au făcut memorabile. Actorul englez nu a renunţat la mai sus-menţionata eleganţă în niciunul dintre rolurile sale, fie că a intrat în pielea unui spion sau a unui pictor flamand.

1. Kingsman

In Kingsman Colin Firth este acelaşi dandy mereu politicos, uşor distant, cu care ne-am obişnuit, doar că de data aceasta are şi o umbrelă care e activată de voce şi o detentă inspirată de Neo, eroul din The Matrix. Nu v-aţi gândit vreodată că-l veţi vedea pe respectabilul Firth luând la bătaie o ceată de adolescenţi supăraţi, totul fără să-şi şifoneze costumul impecabil. Kingsman este numele organizaţiei secrete din care Galahad(Firth) face parte şi care bineînţeles luptă împotriva unui răufăcător de talie grea jucat de Samuel L. Jackson.  Filmul este jumătate acţiune, jumătate parodie graţie umorului sec al lupilor bătrâni din agenţie, însă nici prestaţia tânărului recrut Eggsy (Taron Everton ) nu e de trecut cu vederea.

2. The King’s Speech

Este nevoie de un actor cu o dicţie perfectă pentru a putea juca un bâlbâit notoriu. In King’s Speech Colin Firth reuşeşte să se poticnească, să transpire pentru fiecare cuvânt pe care personajul său se străduieşte să-l rostească în discursul care ar trebui să îmbărbăteze o întreagă naţiune. Filmul spune povestea Regelui George, Bertie pentru prieteni, regele nevoit să meargă la un logoped neconvenţional pentru a scăpa de bâlbâiala care-l împiedica să vorbească în public. Antidotul nu se lasă aşteptat într-una din crizele de furie ale Majestăţii Sale, medicul descoperind că torentul de înjurături curgea neîntrerupt de vreo ezitare oarecare. The King’s Speech este un film cu o căldură aparte, o familie regală neortodoxă din care face parte şi Helena Bonham Carter, şi un final emoţionant.

3. A Single Man

In A Single Man, Colin Firth reuşeşte unul dintre cele mai bune roluri ale sale transformându-se în George Falconer, un profesor de literatură engleză, bântuit de moartea fostului său iubit. George este nevoit să-şi poarte doliul pe dinăuntru şi să pozeze în continuare în celibatarul retras dintotdeauna deşi  este pe zi ce trece mai detaşat de propria viaţă, ca un om care-şi joacă propriul rol din inerţie. Sentimentalul George Faconer este invizibil într-o societate care la începutul anilor ’60 ignora minoritatea gay, dar nu este invizibil pentru buna sa prietenă Charlie (Julianne Moore) şi unul dintre studenţii săi Kenny Potter.  Presărat cu secvenţe din trecut cu George şi vechiul său iubit filmul urmăreşte o zi din viaţa lui Falconer, însă de fapt îi prezintă întreaga viaţă plină de secrete.

4. Pride and Prejudice

Nu putem spune că Firth a jucat rolul enigmaticului Mr. Darcy în mini-seria Pride and Prejudiceîntrucât pentru majoritatea celor care l-au văzut, Colin Firth este Mr.Darcy, nobilul englez care ascunde o mare sensibilitate în spatele gesturilor rigide. Cu cizmele până la genunchi şi gulerul apretat,  Colin Firth dă farmec unei mini-serii care poate fi văzută şi revăzută fără ca personajele să pară vreodată plicticoase,  graţie nuanţelor cu care îşi construiesc personalitatea şi dialogurilor iscusite imaginate de Jane Austen.

5. Girl with a Pearl Earring

Dacă încă nu v-am convins că Firth este un artist remarcabil, trebuie să-l vedeţi în rolul lui Vermeer alături de Scarlett Jahanson. Imaginea încearcă să redea lumina tipică în picturile artistului olandez, iar lui Colin Firth îi revine misiunea de a reda nuanţele de temperament ale morocănosului pictor. Filmul, o ecranizare a romanului cu acelaşi nume scris de Tracy Chevalier, se construieşte pe baza tensiunii aproape palpabile dintre pictor şi unul dintre modelele sale, Griet (Scarlett Johanson) care pare a fi singura care înţelege modul maestrului de a vedea lumea şi culoarea.

Colin Firth este un Mr. Darcy imprevizibil care în ciuda ţinutei sale impecabile nu se jenează să se bată ca o şcolăriţă atunci când rolul i-o cere, talent evident în încleştarea sa cu Hugh Grant din The Bridget Jones Diary.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here