Moartea lui O-Tsuya – Femeia fatala poarta chimonouri

418

Titlul anunţă o poveste cu final devoalat, de parcă autorul a vrut să facă spoiler. Dar nu e chiar aşa. Romanul ce anunţa cariera literară fulminantă a unuia dintre cei mai buni autori japonezi este plin de neprevăzut şi de suspans, pe fundalul acelei lumi ce abundă în senzualitatea gheişelor şi a curtezanelor. Această senzualitate capătă, în opera lui Junichiro Tanizaki, forma unei patimi distructive, în timp ce personajele alunecă pe panta fatalităţii sau a degradării cu efecte sinistre asumate frivol.

Un clasic şi totodată un concurent serios al unui autor de proză psihologică din zilele noastre datorită unui talent incisiv de a scoate la suprafaţă tot ce are natura umană mai dezlănţuit, când se raportează la amestecul dintre sexualitate şi partea abisală a psihicului, Tanizaki a fost un vizionar în ţara sa. El şi-a asumat curajul de a scrie franc despre acel păienjeniş construit prin întâlnirea erotismului cu afectele devastatoare şi obsesiile ce scapă de sub control. A scris în urmă cu o sută de ani un roman ce anticipa succesul thrillerelor din zilele noastre, în care atracţia erotică, imposibil de controlat, pentru o femeie seducătoare poate face dintr-un bărbat liniştit un vulcan şi îl poate implica într-un domino al faptelor brutale, de care nu se credea până atunci în stare.

Ai fi tentat să consideri Moartea lui O-Tsuya o sursă de inspiraţie pentru scenariile de succes. Include elementele unui film noir şi ale unei poveşti de iubire ce duce la pierzanie, în care un personaj masculin credul face totul pentru femeia ce-i stârneşte dorinţa, îl duce de nas printr-un amestec între şantajul emoţional şi frumuseţea irezistibilă, îl implică în tot felul de afaceri dubioase şi îl târăşte prin marasmul unde mişună interlopii cartierelor pline de stabilimente rău famate. Atracţia cititorului actual pentru acest roman ce seamănă cu thrillerele în care pericolul, erotismul, gelozia, femeia fatală şi actele tenebroase alcătuiesc un amestec inspititor şi exploziv poate fi explicată prin exotismul ademenitor al Japoniei de altădată, revărsat în scene tensionate, dar care au eleganţa estetică a stampelor din perioada Edo, în care Yoshiwara era un paradis al farmecelor feminine.

Acţiunea romanului Moartea lui O-Tsuya te invită să călătoreşti în acea Japonie asociată cu sexualitatea rafinată, cu graţia unei gheişe misterioase, dar şi cu poveştile despre şiretenia unei curtezane de rang înalt, ce-şi duce amanţii din cercurile înalte ale societăţii la sapă de lemn, în timp ce ea urcă pe scara ierarhei sociale şi a bunăstării. Aşadar, dacă îţi place să visezi la vechea Japonie şi la patimile amanţilor săi perpeliţi în focul unei iubiri neîmplinite, pregăteşte-te de o lectură intensă. Găseşti în acest roman o poveste spectaculoasă despre acel gen de iubire periculoasă care perverteşte, desfăşurată pe fundalul decorurilor din cartierele de plăceri şi ale caselor de ceai, amintindu-ţi de stampele semnate de Utamaro.

În rolul femeii fatale este cea abia ieşită din adolescenţă, al cărei nume se regăseşte şi în titlul romanului. O-Tsuya este fiica unui cămătar. Ea se îndrăgosteşte de Shinsuke, devenit cel mai harnic şi fidel angajat al tatălui său, pe care Tanizaki îl plasează (ai ghicit) în rolul bărbatului credul, dezarmat în faţa tertipurilor şi ademenirilor ei. Sătulă, probabil, să fie crescută precum o fată de familie bună, departe de o viaţă aventuroasă, pregătită mai degrabă pentru colivia traiului domestic, O-Tsuya îi propune lui Shinsuke să renunţe la devotamentul pentru tatăl ei şi să fugă împreună, cu tot cu o sumă generoasă de bani. El ezită, considerând acest fapt, chiar şi în numele iubirii, unul dezonorant pentru el şi pentru familia sa, conform vechiului cod moral japonez, care înfiera slujitorul ce-şi trădează stăpânul jefuindu-l şi atentând la pudoarea şi neprihănitei fiice. Însă atracţia pentru O-Tsuya îl împinge să-şi trădeze principiile şi cedează.

Stăpânind versatilitatea unei curtezane unse cu toate alifiile, şcolite în arta manipulării, O-Tsuya începe să-i manevreze pe bărbaţii din jurul ei după bunul plac, implicându-l pe Shinsuke numai în buclucuri, din clipa în care îl convinge să se adăpostească în hanul unui afacerist necinstit, ce avea legături cu lumea blamată, dar şi fascinantă, a cartierelor de plăceri. Acest al treilea personaj va avea un rol hotărâtor în declanşarea unui lanţ de întâmplări neprevăzute ce o transformă pe O-Tsuya, care începe să fie captivată de manierele gheişelor, într-o vedetă din lumea zeiţelor ce vindeau iluzii în chimonouri. Ea ajunge în cercurile unui om influent din lumea bandelor de tâlhari, pe care îl face să-i ciugulească din palmă, apoi reuşeşte să le capteze interesul unor bărbaţi influenţi, de la negustori la samurai şi actori. În jurul ei va pluti nimbul unei faime ispititoare create de bârfele rivalelor geloase, care îi descriu metamorfoza de la îndrăgostita fugită de acasă la artista sigură pe ea a erotismului negociat cu mare pricepere.

În timp ce O-Tsuya începe să strălucească, dominând lumea cartierelor de plăceri şi făcând slalom printre bărbaţi cruzi şi pericole, iubitul ei se transformă peste noapte în opusul a ceea ce fusese înainte de a fugi împreună cu ea. Spre deosebire de O-Tsuya, care îşi asumă repede noul statut, acela de libertină fără pic de scrupule, regrete sau acea ruşine indusă femeilor educate în spiritul tradiţional, Shinsuke, iubitul ei, va oscila între impulsivitatea ucigaşului crud şi mustrările de conştiinţă specifice băiatului cuminte, provenit dintr-o familie modestă şi cinstită, dar care ajunge să facă totul pentru femeia abilă ce l-a ispitit promiţându-i voluptăţi de curtezană, dar şi fidelitate.

Nimerit brusc într-o lume a femeilor alunecoase, în care bărbaţii îndragostiţi de O-Tsuya vor să-l elimine, Shinsuke ajunge să fie el însuşi brutal pentru a supravieţui în lumea bandelor de proxeneţi şi ucigaşi. El se trezeşte captiv în universul atrăgător şi periculos al vieţii de noapte, ce se desfăşoară într-un timp şi ritm paralele cu ale oamenilor obişnuiţi care, deşi frecventează adesea lumea plăcerilor, o consideră mai degrabă o iluzie, o punere în scenă ce furnizează plăceri efemere, condimentate atent cu vorbe mieroase înşelătoare şi devotament prefăcut, o lume de care încercau să se ferească după ivirea zorilor.

Dacă aveai impresia că lumea vechii Japonii era alcătuită numai din subtilitate, discreţie şi multe interdicţii respectate de femeile ce-şi ascundeau dorinţele în spatele sfioşeniei, graţiei şi ezitării exersate, şi nu ai mai citit alte cărti scrise de Tanizaki până acum, romanul Moartea lui O-Tsuya ţi se va părea ieşit din comun. Spre deosebire de alţi scriitori precum Yasunari Kawabata, Tanizaki nu are limite în a dezvălui o sexualitate feminina descătuşată, incompatibilă cu modul în care unii cititori percep Japonia de altădată. Femeile din romanele sale nu-şi refuză placeri, nu se tem de consecinţe şi nici de gura lumii.

Alţi scriitori japonezi folosesc descrieri picturale dense pentru a sugera pornirile impetuoase ascunse, atracţia erotică sau visurile interzise femeilor japoneze tradiţionale. În schimb, Tanizaki le dă glas personajelor sale feminine. Ele sfidează rostind ceea ce alte protagoniste ar exprima doar prin simbolurile unor chimonouri sau ale unor coafuri sofisticate prin care o femeie din vechea Japonie îşi exprima disponibilitatea erotică, plasându-se fie în lumea fidelităţii domestice, fie în a gheişelor sau a curtezanelor.

Până şi ritmul naraţiunii este unul alert, neobişnuit pentru epoca lui Tanizaki. Povestea are efervescenţa unui roman occidental, în ciuda unei dimensiuni reduse, ce nu depăşeşte 163 de pagini, şi verva unui roman japonez popular, unde toate elementele unei iubiri cu năbădăi erau exprimate făţiş. Cu toate că face parte din generaţia unor scriitori ce au modernizat literatura japoneză, cum ar Kawabata sau Yasushi Inoue, în comparaţie cu mulţi dintre ei, Tanizaki a fost un autor atipic. A mers mult mai departe cu explorarea psihologică nonconformistă, formându-şi un stil deopotrivă sofisticat, profund şi şocant, uneori până la grotesc. A redus pasajele descriptive generoase, lăsând faptele şocante să ia forma unui şuvoi ce se transformă brusc într-un potop de neoprit. Moartea lui O-Tsuya demonstrează curajul de a  abandona, încă de la începutul carierei, lirismul pictural din proză devenit un scop în sine, în favoarea unei deconspirări fără pic de pudoare a secretelor din adâncul psihicului, a tututor sentimentelor şi atracţiilor blamate, ce pot duce la ostracizare.

Moartea lui O-Tsuya - copertaEditura Polirom, 2017

NICIUN COMENTARIU

LASĂ UN COMENTARIU