Marele Gorsky – Biblioteca oligarhului indragostit

841

Gorsky este un Gatsby aşa cum îl visează cele pasionate de citit şi de istoria artei:un bărbat care nu le refuză nici o plăcere intelectuală, gata să le aducă orice volum, capodoperă a picturii sau instalaţie de artă contemporană îşi doresc. Mai mult, este dispus să le ofere şansa de a deveni ele însele amfitrioanele unei expoziţii dedicate artiştilor preferaţi, chiar în mijlocul unei capitale devenite în ochii multora centrul lumii civilizate.

Cititoarele împătimite se vor simţi măgulite că Vesna Goldsworthy – o scriitoare cu origini balcanice devenită noua descoperire a literaturii britanice – s-a gândit să-i dea o replică lui Fitzgerald şi s-o înlocuiască pe superficiala şi răsfăţata Daisy, pentru care un bărbat a fost destul de neinspirat încât să-şi dea viaţa, cu graţioasa Natalia, ce ar fi făcut-o până şi pe Grace Kelly să arate ca o precupeaţă în comparaţie cu ea. La fel de strălucitoare precum eroina lui Fitzgerald, Natalia preferă să-şi petreacă zilele cheltuindu-şi banii în librăriile independente ce se încăpăţânau să supravieţuiască pitite pe străduţele mai puţin umblate, decât să eşueze într-o bulimie a excesului ostentativ în localurile pierzaniei fastuoase, cum numai în noua Londră poţi găsi.

Totuşi, Marele Gorsky te ia prin surprindere prin modul în care autoarea deturnează previzibilul unui roman despre întâlnirea superficialului şi a risipei cu plăcerile minţii. Nici opulenţa palatului deţinut de bărbatul îndrăgostit, care ţine secret modul în care a făcut primul miliard, nu îngreţosează, în ciuda măreţiei, şi nici Gatsby nu mai e ceea a fost, odată nimerit în Londra contemporană. Reincarnat într-un oligarh rus pe nume Gorsky, eroul lui Fitzgerald a pus mâna pe cea mai râvnită bijuterie imobiliară ce amintea de vechea Anglie dinaintea veneticilor hrăpăreţi cu averi strălucitoare ce au culise (mai mult decât) sumbre. Dar are scopuri nobile, nu (doar) hedoniste. Gorsky vrea să transforme această reşedinţă din alt secol într-un palat eclectic, aşa cum nu s-a mai văzut pe malul Tamisei. Imensa casă are o valoarea mai degrabă sentimentală şi culturală. Va trebui să adăpostească o bibliotecă pe măsură – una dintre cele mai mari, dacă s-ar putea – unde trebuie să încapă toate ediţiile princeps, volume de lux şi alte delicatese literare semnate de clasici, mai ales de cei ruşi. Astfel speră Gorsky, cel mai vânat burlac, să o poată (re)cuceri pe Natalia. Ea este marea lui iubire, pierdută în favoarea unui avocat britanic, dornic să facă o avere care să concureze cu a slavilor îmbogăţiţi, ale căror interese le apără, ingnorând acel dispreţ al conaţionalilor speriaţi că noii înavuţiţi veniţi din spaţiul est-european vor ajunge să răstoarne ierarhia şi valorile din înalta societate a fostului imperiu britanic, unde veneticul burghez descurcăreţ pătrundea, cândva, foarte greu.

La început, Marele Gorsky îţi promite o reinterpretare pentru bookaholici a romanului Marele Gatsby, care atinge teme sensibile din acea societate londoneză devenită cosmopolită mai mult fără voia ei. După 20-30 de pagini, îţi dai seama că aşteptările îţi vor înşelate, într-un mod cât se poate de plăcut şi captivant. Marea ispită a lecturii nu se rezumă la simpla replică devenită o poveste de iubire previzibilă dintre oligarhul omnipotent şi primitiv, ce nu a prea intrat prin librării sau prin galeriile de artă, şi rafinata femeie pentru care bogăţiile se măsoară în cărţile rare salvate de la pieire şi în numărul artiştilor contemporani înţeleşi.

Te-ai fi aşteptat la o poveste de iubire despre întâlnirea artei cu ostentaţia incurabilă. O poveste în care el are banii (mult prea mulţi pentru a mai şti să simtă, ar spune rivalii), dar nu şi eleganţa, neînţelegând că palatul şi biblioteca nu te fac nobil prin simpla deţinere a lor. Ea, femeia râvnită, nu are cu adevărat decât pasiunea pentru artă. Reşedinţa impunătoare şi luxul îi apartin soţului englez ce i-a oferit un loc în societatea londoneză exclusivistă. Dacă Natalia este simbolul tipic al frumuseţii slave cizelate, zveltă precum o zeiţă sculptată, discretă, calină, afişând o eleganţă înnăscută şi o frumuseţe răpitoare, care atrage, dar şi intimidează, o nestemată dintr-o lume apusă, nimerită în capitala financiară şi a frivolităţii occidentale, Gorsky este departe de a fi tipologia magnatului rus cu alură de mercenar chelios. Nu se impune prin violenţă, nu este grosolan, ci deţine acea prestanţă elegantă (fără nume de branduri afişate ostentativ) şi misterioasă a unui aristocrat melancolic, nevoit să rătăcească prin Occident după ce a fost alungat de bolşevici.

Ambele personaje răspândesc o aură de mister ce disipează efectele prejudecăţilor vulgare care fac din imaginea slavilor o caricatură lipită de memoria colectivă a vesticilor. Adevărata plăcere a lecturii este dată de modul în care Vesna Goldsworthy transformă această aură de mister ireal, atribuită străinului seducător şi imposibil de îmblânzit prin aclimatizare, într-un element ce îi situează pe cei doi protagonişti ruşi deasupra lumii din care au vrut să facă parte şi unde bogăţia angrenează mecanisme sociale infailibile precum un ceasornic sau ritualuri cărora noul îmbogăţit le devine captiv.

Pe măsură ce opulenţa palatului construit de Gorsky pentru a putea adăposti toate operele de artă şi cărţile dorite de Natalia devine din ce în ce mai copleşitoare (şi bizară), certitudinile privind trecutul şi personalitatea celor doi protagonişti devin mai discrete, mai volatile. În gălăgioasa Londră, un Babilon al hedonismului exorbitant şi al afacerilor dubioase, Natalia şi Gorsky sunt doi poli ai stranietăţii magnetice, ai unui farmec nelumesc, pus de unii pe seama originii slave, căreia i se atribuie frumuseţea încărcată de vraja melancoliei, ce transformă chipurile într-o enigma eterica, inaccesibilă. Este o frumuseţe imposibil de posedat şi de profanat, oricât de lacom ar fi asaltul snobismului şi al tentaţiilor din high-life-ul nemilos, din care ambii ajung să facă parte.

Găseşti în cartea scrisă de Vesna Goldsworthy acea voluptate a lecturii obţinute dintr-o inspirată deviere a observaţiilor nemilos de lucide asupra societăţii britanice, transformate de imigranţi, spre o lume ce degajă o splendoare ireală, în ciuda unei aparente megalomanii vulgare. Realitatea grandioasă a oligarhilor, cu tot kitsch-ul ei somptuos ajunge să se topească în decorurile unei poveşti de iubire prelungite într-o atmosferă neobişnuită ce aminteşte de marile drame ale eroilor din literatura rusă. Palatul oligarhului şi al celui devenit soţul Nataliei ies din tipare, căpătă stranietatea grandorii înconjurate de un nimb de melancolie, încât îţi amintesc de imaginile suprarealiste asociate fortăreţei Xanadu, a magnatului din filmul Citizen Kane. Statui din marmură, ţesături de la graniţele orientale ale Rusiei şi opere ale artiştilor contemporani alcătuiesc un decor pentru declaraţia de iubire adresată unei pasionate de lectură şi de artă. Învecinarea trăirilor din game diferite, readuse la viaţă prin descrierile interioarelor şi ale elementelor arhitecturale ar fi putut face din Vesna Goldsworthy un regizor al cărui film ar fi concurat pentru Oscarul decernat peliculei având cele mai bune decoruri.

Nu doar povestea impresionează, ci şi atenţia obsesivă pentru punerea ei în scenă, din care nu lipseşte amestecul insolit de elemente aparţinând unor curente şi epoci diferite. Calitatea romanului este dată mai ales de atenţia pentru sincronizarea afectivă cu metamorfoza spaţiului arhitectural. Sunt evitate astfel o afişare patetică a trăirilor puternice şi acele descrieri spectaculoase facile, care să exprime, la graniţa cu mitul adus în contemporan, fastul şi decăderea unui om puternic, capabil de o iubire dusă la absolut, din alte vremuri, incompatibile cu plăcerile abundente ale unei Londre pline de vicii la fel de comsopolite, prin care îşi consumă adoratorii şi căutatorii de glorie mult prea repede.

Povestea tipică, dar în acelaşi timp unică, a lui Gorsky este derulată prin ochii celui aflat mereu între două lumi, precum o fantomă dintr-o Europă lăsată multe vreme în derivă şi puţin umblată de vestici. Martorul ce înregistrează povestea lui Gorsky este nimeni altul decât spectrul care sperie şi care bântuie prin lumea civilizată, neînţeles, de cele mai multe ori nevăzut sau luat în seamă abia după ce analgezicele de pe piaţa substanţelor clandestine îl fac să pară incomod. Spectrul ia chipul unui sârb, fugit din ţara natală pentru a scăpa de războiul ce a destrămat sângeros fosta Iugoslavie. Angajat ca librar, cu salariu umil şi viaţă de veşnic oaspete în chirie, ajunge să aprovizioneze imensa bibliotecă a lui Gorsky, ce urma să fie pusă la dispoziţia femeii iubite. Datorită amintirilor păstrate de acest personaj din umbra lui Gorsky îţi vor trece prin faţa ochilor trimiteri livreşti care te vor face să iei oraşul la pas pentru a cutreiera anticariatele, cu scopul de a găsi ediţii rare din clasici ori albume de artă despre conceptualiştii din spaţiul rusesc. Vei fi curios în legătură cu stilul lui Ilia Kabakov, artistul care o fascina pe Natalia şi care o adusese în librăria sârbului refugiat în Londa, înainte de intrarea în scenă a lui Gorsky.

Scris într-o Anglie contemporană, Marele Gorsky este asemenea unui cufăr în care au fost duse departe amintirile şi parfumul acelei Rusii atât de iubite de bibliofili. O Rusie a frumuseţii învecinate cu zădărnicia şi tragedia lumii. O Rusie a bucuriei de a simţi şi iubi copleşitor până la tragedie, veşnic tributară unei nostalgii cu origini atemporale şi care ajunge să reverbereze la fel de intens chiar şi la mii de kilometri de patria lui Oneghin. O Rusie pe care autoarea o simte răvăsitor şi pe care ţi-o transmite într-o meditaţie asupra efemerului, asupra dezrădăcinării şi a rupturii identitare în drumul parcurs din Est până-n Vest.

După ce a impresionat lumea academică din patria străbătută de Tamisa printr-o carte dedicată Balcanilor reflectaţi în literatura britanică (Inventing Ruritania: The Imperialism of the Imagination), Vesna Goldsworthy a demonstrat că poate fi în două locuri, în acelaşi timp. Este cât se poate de ancorată în ţara de adopţie, reprezentată de o Londră într-o continuă transformare. Nu are teama imigrantului est-european de a se vedea prin ochii băştinaşilor speriaţi de invazia celor din ţările situate mai aproape de Orient decât de civilizatul Vest. Ajunge să transforme oglinda nemiloasă a occidentalului plin de prejudecăţi în observaţii în care amestecă luciditatea necruţătoare, umorul satiric şi o mare doză de compasiune faţă de personajele sale, indiferent de originea lor etnică. Poate să redea caricatural o babilonie a identităţilor dizolvate sau negociate pe sume importante, fără a le răpi demnitatea. Totdodată, rămâne cu empatia alături de cei veniţi din Europa de Est. Poţi spune despre ea că este o sârboaică adaptabilă, care a îmblânzit canoanele romanului vestic, dar care poate scrie la fel de bine şi de zguduitor precum un rus.

Efemerul şi puterea din lumea imaginată de Gorsky sunt replica slavă dată de un visător modelului de succes, bogăţie şi putere, inventat de colonialistul occidental. Acest visător îmbogăţit în vremuri ostile pentru idealişti îşi recapătă măreţia şi vechea frumuseţe oferită de clasici abia când nu se mai teme să se lase până la urmă strivit de propriile patimi. Palatul lui Gorsky, transformat într-un templu al artei, le aminteşte vesticilor că, înaintea oligarhului, Rusia i-a dat Europei civilizate măreţia celui ce ştie să-şi măsoare sfredelitor propria zădărnicie, chiar şi atunci când vrea să creeze iluzia că poate stăpâni lumea.

Marele Gorsky - copertaEditura Humanitas Fiction, 2017

 

NICIUN COMENTARIU

LASĂ UN COMENTARIU