Endless Poetry, noul film al lui Jodorowsky, deschide Bucharest International Experimental Film Festival, editia 2017

484
Unde: Cinema Muzeul Taranului

Premiera: 28 March 2017

Cand: 28 Mar 2017
Ora:20:00

Alejandro Jodorowsky, unul dintre marii cineaşti ai avangardei postbelice, autor al unor filme-cult suprarealiste, precum El Topo şi The Holy Mountain, a revenit cu Endless Poetry, care va deschide ediţia din 2017 a Bucharest International Experimental Film Festival.

Proiectată iniţial în secţiunea Quinzaine des Réalisateurs din cadrul Festivalului de la Cannes, pelicula face parte dintr-o serie de cinci producţii autobiografice, deschisă în 2013 de filmul Dansul realităţii. Prima proiecţie va avea loc pe data de 28 martie, de la ora 20:00, la Cinema Muzeul Ţăranului. Dacă nu aţi mai găsit bilete, veţi mai avea şansa de a-l vedea şi pe data de 31 martie, de la ora 17:30, la Cinema Elvira Popesco, în cadrul Institutului Francez.

Endless Poetry este considerat a fi cel mai accesibil film regizat până acum de Alejandro Jodorowsky. Dacă în primul film autobiografic îl descoperim pe regizor în anii copilăriei reprezentate sub forma unui amestec între viziunea suprarealistă, oniricul fellinian şi realismul magic având prelungiri transgeneraţionale, în Endless Poetry apare ipostaza din timpul trecerii spre viaţa adultă, într-un Santiago de Chile văzut prin ochii artiştilor ce aveau să devină embleme ale culturii sud-americane, printre care: Enrique Lihn, Stella Diaz Varín şi Nicanor Parra. În mijlocul boemei ce sporea farmecul capitalei chiliene în anii ’40-’50, viitorul regizor îşi dorea să devină poet, experimentând o libertate impregnată de senzualitate, viziuni îndrăzneţe asupra literaturii şi multa frenezie. În rolurile principale îi puteţi revedea pe Adan Jodorowsky, Pamela Flores şi Brontis Jodorowsky.

Mai multe detalii despre bilete şi programul Bucharest International Experimental Film Festival găsiţi pe site-ul oficial.

NICIUN COMENTARIU

LASĂ UN COMENTARIU