Bucharest International Experimental Film Festival, editia 2017

507
Unde: Cinema Elvira Popescu (Institutul Francez), Cinema Muzeul Taranului

Cand: 28 Mar - 02 Apr 2017

Aşteptarea celor însetaţi de avangarda cinematografică ia sfârşit în curând. Se anunţă o nouă ediţie a Bucharest International Experimental Film Festival (BIEFF), care va avea loc între 28 martie şi 2 aprilie 2017, la Cinema Elvira Popescu şi la Cinema Muzeul Ţăranului, din cadrul MŢR.

Ediţia de anul acesta propune o perspetivă inedită asupra corpului uman printr-o explorare nonconformistă a identităţii, a graniţelor şi a mişcării. Scurtmetrajele premiate dedicate corpului uman reprezentat în filmul experimental vor fi prezentate sub tema EMOTIONAL BODIES: Anxiety, Desire and Solitude in the Post-Internet Urbanscape, în mult aşteptata secţiune a festivalului numită CINEDANS, în parteneriat cu principaul festival de film de dans – Cinedans – Dance on Screen Festival Amsterdam şi în programul The Politics of the Body.

imagine din filmul Peep Show de Rino Stefano Tagliafierro/http://www.bieff.ro/
imagine din filmul Peep Show de Rino Stefano Tagliafierro/http://www.bieff.ro/

Pe lângă The Politics of the Body, competiţia internaţională include alte patru programe, intitulate: You Are Another Me: On Exile and Shifting Borderscapes, Searching For Transcendence: Spirituality in the Digital Age, The Alchemy Of The Frame: Deconstructing the Image, Cutting The Cord: Family Love and Its Discontents.

imagine din Night Soil - Economy of Love de Melanie Bonajo/http://www.bieff.ro
imagine din Night Soil – Economy of Love de Melanie Bonajo/http://www.bieff.ro

Ediţia din 2017 continuă parteneriatele cu marile festivaluri de profil din Europa. Festival Internaţional de Film de la Berlin în colaborare cu Arsenal Berlin (Institutul Naţional de Film şi Artă Video din Germania) face posibilă proiectarea câtorva dintre cele mai provocatoare scurtmetraje din secţiunea sa de avangardă Berlinale Forum Expanded, în cadrul programului tematic NOSTALGIA FOR THE FUTURE: Manufactured Histories. Unul dintre highlight-urile acestui program este controversatul Bring Me The Head of Tim Horton, cel mai recent film al lui Guy Maddin, care a făcut deja valuri la festivalurile la care a fost proiectat: Berlin, Toronto şi New York.

Festivalul Internaţional de Film de la Rotterdam aduce activismul politic în artele vizuale datorită programului tematic PAINTING WITH HISTORY.

Unul dintre cele mai fertile parteneriate – cu secţiunea Quinzaine des Réalisateurs (cunoscută internațional ca Directors’ Fortnight) a Festivalului de Film de la Cannesaduce în premieră românească un nou lungmetraj al unui maestru al cinema-ului de avangardă îndrăgit deja de publicul BIEFF.

imagine din Timecode, de Juanjo Giménez/http://www.bieff.ro
imagine din Timecode de Juanjo Giménez/http://www.bieff.ro

Nu lipsesc nici anul acesta scurtmetrajele câştigătoare ale marilor premii din cele mai prestigioase festivaluri internaţionale de film (Cannes, Veneţia, Locarno, Clermont-Ferrand). Acestea vor fi proiectate în cadrul programului Golden Shorts: Best Films in Major Festivals. Unul dintre filmele proiectate va fi Timecode, de Juanjo Giménez câştigătorul Palme d’Or-ului pentru scurtmetraj din 2016, nominalizat pentru un premiu Oscar pentru Cel mai bun scurtmetraj.

NICIUN COMENTARIU

LASĂ UN COMENTARIU